ACCES PREMIUM
De ce premium?
Reminder: Consolidarea fiscală la impozitul pe profit: Procedurile și actele necesare implementării sistemului trebuie emise de ANAF până azi
Până astăzi, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să aprobe, teoretic, un ordin prin care să stabilească procedurile și formularele necesare implementării grupurilor de plătitori de impozit pe profit. Conform Codului fiscal, consolidarea fiscală la impozitul pe profit va putea fi aplicată din 2022, dacă vor exista firme care să ceară intrarea în sistem în 2021.
Articolul continuă mai jos
Consolidarea fiscală la impozitul pe profit permite, în esență, gruparea companiilor pentru a compensa profiturile cu pierderile și a plăti la stat dări mai mici. Grupurile de plătitori de impozit pe profit au fost introduse în Codul fiscal prin Legea 296/2020, sistemul urmând să se aplice efectiv de la 1 ianuarie 2022.
Însă, pentru ca grupurile să poată activa efectiv, este nevoie ca ANAF să vină cu un ordin prin care să stabilească atât
procedura de implementare și de administrare a grupurilor de plătitori de impozit pe profit, cât și
formularele ce vor fi folosite. Potrivit Legii 296/2020, acel ordin trebuie aprobat de ANAF în 120 de zile de la apariția legii, adică până la
20 aprilie 2021, însă documentul nici măcar n-a apărut în dezbatere publică până acum.
Cererea pentru aplicarea consolidării fiscale, al cărei model va trebui stabilit prin ordinul ANAF amintit, se va putea depune
cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se va cere aplicarea consolidării. Cu alte cuvinte, firmele interesate să aplice sistemul vor trebui să notifice autoritățile cu aproximativ două luni în avans, cel puțin, consolidarea fiscală urmând să devină efectivă din anul următor. De exemplu, în 2021 se vor putea depune cereri pentru instituirea grupurilor de plătitori de impozit pe profit începând cu anul 2022.
„Perioada de aplicare a sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit este de 5 ani fiscali, calculați începând cu primul an al aplicării sistemului de consolidare fiscală și până la desființarea grupului fiscal, iar sistemul este opțional. Opțiunea se comunică organului fiscal competent pe baza unei cereri comune depuse de reprezentantul legal al persoanei juridice responsabile semnată de către reprezentanții legali ai tuturor membrilor grupului. Cererea se depune cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se solicită aplicarea consolidării fiscale. Sistemul de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit se aplică începând cu anul fiscal următor depunerii cererii”, este explicat în Codul fiscal.
Conform calculelor noastre, cererea se va putea depune anual cel târziu la începutul lunii noiembrie pentru implementarea sistemului din anul următor.
Informații mai multe despre grupurile de plătitori de impozit pe profit
pot fi găsite aici.
Atenție! Consolidarea fiscală NU poate fi aplicată efectiv înainte ca ANAF să vină cu acel ordin cu chestiunile procedurale.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)