Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit joi că, în cazul vaccinării obligatorii a copiilor, nu poate fi vorba despre încălcarea prevederilor privind dreptul la viață privată din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum susțineau mai mulți părinți ai unor copii nevaccinați și care, din acest motiv, n-au putut fi înscriși la creșă sau grădiniță în Cehia.
Potrivit unui
comunicat de presă al CEDO de joi, măsura contestată, respectiv vaccinarea obligatorie a copiilor, nu numai că respectă dreptul la viață privată, stabilit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar este chiar
“necesară într-o societate democratică”.
În cauzele judecate de CEDO, toate din Republica Cehă, este vorba despre copii nevaccinați, care fie
nu au putut fi înscriși la creșă sau grădiniță, fie ai căror părinți au fost
amendați pentru asta, în condițiile în care vaccinarea copiilor este obligatorie în această țară.
De fapt,
în Cehia există obligația legală de vaccinare a copiilor împotriva a nouă boli, printre care și difteria, tetanosul, poliomielita, hepatita B sau rujeola. Excepție de la această obligație se poate face doar în cazul în care copiii nu pot fi vaccinați din cauza unor probleme medicale.
Articolul din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului luat în discuție trasează limitele
dreptului la respectarea vieții private și de familie. Mai exact, în primă fază, el stabilește că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
Apoi, pe de altă parte, stabilește
“că nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora”.
În prezent, în țara noastră, primirea în colectivitate a copiilor
nu este condiționată de vaccinarea acestora. Totuși, din 2017, de când a fost înregistrat la Parlament un
proiect de lege în acest sens, se tot discută despre introducerea obligației de vaccinare a copiilor și în România.
Mai exact, așa cum arată acum proiectul legii vaccinării, după ce
a fost modificat în martie 2020, vor exista opt vaccinuri obligatorii, iar părinții care vor refuza vaccinarea vor fi amendați. Totuși,
accesul copiilor în grădinițe și școli nu va fi legat de efectuarea vaccinurilor obligatorii, deși asta se dorea în proiectul inițial.
Comentarii articol (1)