Vlad Voiculescu a fost demis miercuri din funcția de ministru al sănătății pe fondul publicării de marți a ordinului respectiv ce conținea noi criterii de carantinare a localităților. Ordinul 506/2021 a fost semnat, în numele lui Vlad Voiculescu, de către Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, care a fost, de asemenea, demisă miercuri.
Ordinul 506/2021 modificase Ordinul 1.309/2020 în sensul că transforma nivelul de testare pentru COVID-19 din ultimele șapte zile, rata de pozitivitate și rata de incidență cumulată din ultimele 14 zile, precum și gradul de ocupare a paturilor la ATI și a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 din cadrul unui județ în principalele criterii de carantinare a unei localități.
Prin acest ordin se introdusese, pentru carantinarea unei localități, un punctaj, stabilit pe baza unei grile. În acest mod, municipiile şi zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori ar fi intrat în carantină dacă au minimum 60 de puncte, în timp ce restul localităţilor ar fi ajuns să intre în carantină dacă au minimum 70 de puncte.
Aceste puncte urmau să se adune, pentru instituirea carantinei zonale pentru municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori, astfel:
- la un număr de teste efectuate în ultimele șapte zile mai mic de zece la mia de locuitori, punctajul ar fi fost de zece puncte, în timp ce un număr mai mare de zece la mia de locuitori ar fi determinat încadrarea la zero puncte;
- o rată de pozitivitate în ultimele 14 zile mai mare de 5% ar fi dus alte zece puncte în plus;
- o rată de incidență cumulată la 14 zile mai mare de trei cazuri la mia de locuitori ar fi adus automat 30 de puncte localității în cauză, în timp ce o rată de incidență mai mică de trei cazuri la mia de locuitori nu ar fi influențat punctajul în niciun fel;
- un grad de ocupare a paturilor ATI în județ mai mare de 90% ar fi adus încă zece puncte; la fel și un grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ mai mare de 90%.
În același timp, dacă am fi luat, în baza prevederilor ordinului amintit, un exemplu pentru instituirea carantinei zonale pentru zonele care au o populație sub 100.000 de locuitori, o rată de incidență cumulată în 14 zile mai mare de trei cazuri la mia de locuitori ar fi adus automat 30 de puncte; la fel și un trend crescător al incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile. În acest mod, dacă o astfel de localitate ar mai fi avut și un grad de ocupare a paturilor ATI în județ mai mare de 90%, punctajul ar fi crescut cu încă 20 de puncte, ceea ce ar fi determinat un punctaj total de 80 de puncte, deci instituirea carantinei.
Demiterile lui Vlad Voiculescu și Andreea Moldovan au fost oficializate miercuri. Premierul Florin Cîțu este cel care a decis să fie ministru interimar al sănătății, până ce va veni cu o propunere de ministru „plin”.
Potrivit Constituției, interimatul unul minister poate fi asigurat pentru o perioadă de cel mult 45 de zile, astfel că prim-ministrul este obligat ca, înainte de expirarea acestei perioade, să propună un ministru titular pentru acest portofoliu. Numirea noului ministru în funcție se face de președintele României.
Comentarii articol (0)