Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Turism în era post-pandemie. Tendințele ce ne vor influența deciziile atunci când lumea se va deschide din nouA trecut ceva timp de când întrebarea „Unde mă duc data viitoare în vacanță?” fie nu ne-am mai pus-o deloc, fie are răspunsuri limitate sau dubitative, din cauza pandemiei. COVID-19 continuă să afecteze masiv călătoriile obligând guvernele să impună interdicții și restricții pentru deplasările către diverse destinații. Totuși, pe măsură ce vaccinarea continuă, mulți speră că vor putea călători din nou - poate nu chiar imediat, dar măcar într-un viitor apropiat.
Când lumea se va deschide din nou, ne vom alege însă destinațiile de călătoriile ținând cont de o serie de factori, la care poate nu ne gândeam înainte de pandemie, arată Katerina Antoniou, lector pe turism la University of Central Lancashire, într-un articol publicat în The Conversation.
Cum va arăta turismul post-COVID: Deși încă sunt în vigoare o serie de restricții de călătorie, agențiile de turism au început în ultima vreme să se promoveze mai mult, asta pentru că oamenii au început deja să-și facă rezervări de vacanțe, privind cu încredere la viitor.
Condițiile de călătorie impuse de COVID-19 complică deplasările într-un viitor previzibil, incluzând eventual cerința vaccinării. Teama este că o asemenea condiție va limita opțiunile de deplasare în străinătate pentru oamenii care nu s-au vaccinat și ar putea împiedica inclusiv călătoriile interne.
Fermieri: De Paște, vom avea roșii puține și scumpe. Și cireșii sunt compromișiSuntem la mijlocul primăverii, iar din cauza frigului legumicultorii din Matca, judetul Galaţi, fac și acum focul în solarii. Ca să iasă cu legume la piață, fermierii aprind noapte de noapte sobele în solariile de castraveți, vinete, ardei si roșii. Nici unii pomi fructiferi nu o duc mai bine. Cireșii care ar fi trebuit să facă fructe luna următoare nici măcar nu au înflorit în unele zone. Cercetătorii susțin că aceste oscilații bruște de frig și cald vor afecta și calitatea produselor agricole.
„La acest moment planta de ardei trebuia să fie cam atât de inaltuţă, cam 50 de cm și cu fructul cât paharutul, dar la fructificare, deci datorită temperaturii, după cum se vede, este mult mai mică”, explică Ionel Ciocan, legumicultor din Matca, județul Galați.
Fermierii spun că legumele sunt mult întârziate din cauza oscilațiilor de temperatură, iar costurile cu asigurarea căldurii în solarii sunt mari.
„Am cheltuială pe foc de 200 de milioane de lei vechi și o întârziere în producție”, spune Ionel Ciocan.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)