De la apariția OUG 147/2020 și până în prezent, regulile în funcție de care salariații părinți pot primi libere plătite de la angajatori, în contextul epidemiei de coronavirus, au fost modificate de mai multe ori. Cele mai recente schimbări au apărut chiar zilele trecute. Din acest motiv, prezentăm azi cele mai importante aspecte legate de cum se acordă liberele în prezent și cum se obține decontarea lor la stat.
Cele mai recente modificări la OUG 147/2020
se aplică de la începutul lunii aprilie, acestea fiind operate prin Legea 59/2021. În esență, noul act normativ a modificat regulile în așa fel încât
zilele libere să poată fi acordate indiferent ce scenariu de funcționare a unităților de învățământ este valabil la un moment dat.
Când se acordă liberele plătite. Unul dintre părinți poate cere libere angajatorului, pentru a-și supaveghea copilul în vârstă de până la 12 ani (sau 26 de ani, în cazul copilului cu dizabilități), dacă se limitează sau suspendă activitățile didactice ce presupun prezența fizică a copiilor în școli și în grădinițe. Acest lucru se poate întâmpla fie în urma unei anchete epidemiologice, fie în urma hotărârilor comitetelor teritoriale pentru situații de urgență. Liberele plătite se acordă obligatoriu. Libere
nu se acordă, printre altele, dacă unul dintre părinți poate munci la distanță (muncă la domiciliu sau telemuncă), este în concediul de creștere a copilului, în concediu de odihnă, în concediu fără plată sau în șomaj tehnic.
Cât timp se acordă liberele plătite. Dreptul la zile libere plătite acoperă întreaga perioadă în care cursurile fizice sunt limitate sau suspendate.
Ce documente trebuie cerute. În afară de cerere, părinții mai trebuie să depună la angajator o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, o copie a certificatului de naștere al copilului și, dacă este cazul, o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului ori adultului în vârstă de până la 26 de ani. Modelele cererii și declarației sunt disponibile în
Ordinul Ministerului Muncii 1.375/2020.
Cu cât se plătesc liberele acordate părinților. Indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar cel mult corespondentul pe zi a
75% din câștigul salarial mediu brut în vigoare. Indemnizația este suportată inițial din banii angajatorului și se recuperează ulterior, de pe o lună pe alta.
Ce taxe se plătesc pentru indemnizații. Pentru banii aferenți liberelor părinților se datorează la stat impozit pe venit (cotă: 10%), contribuția la pensii (cotă: 25%), contribuția la sănătate (cotă: 10%) și contribuția la muncă (cotă: 2,25%). Taxele se declară lunar prin formularul 112 și se plătesc tot lunar, adică la fel ca în cazul taxelor salariale.
Cum se face decontarea indemnizațiilor. Pentru decontare, angajatorul depune o cerere la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă, împreună cu câteva documente justificative (o listă a salariaților care au beneficiat de libere, o declarație pe propria răspundere). Documentele se transmit electronic sau în format tipărit în cel mult 30 de zile de la data la care angajatorul a plătit taxele aferente indemnizației. Procedura și modelele documentelor sunt în
Ordinul Agenției Naționale de Muncă 593/2020.
Decontarea acoperă atât indemnizația netă a părintelui, cât și taxele aferente.
În cât timp vin banii de la stat. Decontarea se face efectiv în 15 zile calendaristice de la data înregistrării cererii și a documentelor justificative.
Amenda pe care o riscă cei ce refuză nejustificat acordarea liberelor. Conform ordonanței, angajatorii riscă o amendă între 1.000 și 2.000 de lei pentru fiecare persoană pentru care refuză acordarea liberelor. În total, inspectorii muncii pot aplica o amendă de până la 20.000 de lei.
Nu uita că se pot cere libere plătite și în baza altui act normativ. Mai precis, libere plătite pentru părinți se mai pot acorda în baza Legii 19/2020, însă acest act normativ se referă la suspendarea cursurilor sau închiderea temporară a unităților de învățământ din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de autorități. Dacă OUG 147/2020 se aplică doar cât ține epidemia de coronavirus, Legea 19/2020 a fost dată pentru a se aplica pe termen nedeterminat.