ACCES GRATUIT
UPDATE: Taxa fixă pentru ridicarea gunoiului la casele fără contract de salubritate trece tacit de Senat
Chiar și proprietarii gospodăriilor fără contract de salubrizare ar putea plăti pentru ridicarea gunoiului, deși nimeni nu figurează acolo cu domiciliul sau reședința, potrivit unei propuneri legislative adoptate tacit la Senat, deoarece s-a depășit perioada legală în care putea fi dezbătută și votată. Această inițiativă ar presupune o taxă fixă, menită să acopere cheltuielile operaționale ale firmelor de salubritate care, în prezent, nu sunt nicicum susținute, deși se ridică deșeuri chiar și de la adrese aparent nelocuite.
Articolul continuă mai jos
Propunerea legislativă prevede că
taxa de ridicare a gunoiului li se va aplica și persoanelor fizice care nu au încheiat contract de salubritate pe motivul că în locația cu pricina nu locuiește nimeni.
Acest aspect este necesar întrucât, deși unele gospodării sunt nelocuite, ele generează totuși deșeuri, ceea ce i-a determinat pe inițiatori să înregistreze o astfel de propunere legislativă.
Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a propunerii legislative, “
[e]xistă numeroase situații în care operatorii firmelor de salubritate sunt nevoiți să colecteze deșeuri de la adrese pentru care s-a declarat, pe proprie răspundere, că nu locuiește nimeni. Pentru a rezolva această problemă propunem ca autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului București să aibă competența de a stabili ca un procent din componenta fixă a tarifelor și taxelor speciale să fie achitat de către proprietarii locuințelor/gospodăriilor unde nu există nici o persoană cu domiciliu/rezidență și nu este încheiat contract de prestare a serviciului de salubrizare cu operatorul licențiat pentru prestarea serviciului”.
Specialiștii
Green Environment Support au confirmat, pentru redacția noastră, că proiectul va introduce, într-adevăr, o taxă care acum nu există, care va viza proprietarii fără contract de salubrizare.
„
Sunt câteva modificări ale legislației actuale. Taxa se va aplica, într-adevăr, și persoanelor fizice care nu au încheiat contract de salubritate deoarece, în locația respectivă, nu locuiește nimeni. Motivul pentru care se dorește acest lucru este deoarece, în prezent, se ridică deșeuri și din astfel de locații, iar costurile nu sunt susținute. Proiectul ar presupune existența unei taxe fixe, care să acopere cheltuielile operaționale ale salubristului, și a uneia variabile, în funcție de cantitatea de deșeuri ridicate. Pentru locuințele care, teoretic, nu sunt locuite s-ar aplica, astfel, doar taxa fixă. De asemenea, se dorește ca frecvența de colectare să fie stabilită la nivel local, astfel încât să se adapteze specificului regiunii respective”, a subliniat, pentru avocatnet.ro,
Daniela Dobre, Director Executiv în cadrul
Green Environment Support.
Practic, după cum se arată în documentul trecut tacit de Senat, operatorii licențiați pentru prestarea serviciului de salubritate, care ridică efectiv gunoiul, vor putea propune autorității administrației publice locale tarife compuse dintr-o componentă fixă și una variabilă.
Componenta fixă a tarifului va fi proporțională cu cheltuielile necesare pentru menținerea în stare de funcționare și pentru exploatarea în condiții de siguranță, continuitate și eficiență a sistemelor de utilități publice.
Pe de altă parte, componenta variabilă a tarifului se va stabili în funcție de cantitatea efectiv gestionată și va fi determinată prin sistemul de cuantificare aprobat, dar și în funcție de costurile activităților subsecvente.
Așadar, după cum se arată în expunerea de motive a propunerii legislative, “
[î]n cadrul componentei fixe ar putea fi incluse costurile care permit asigurarea disponibilității, în regim continuu, a serviciului către toți beneficiarii, iar în componenta variabilă se vor include costurile variabile, care în esență reprezintă costurile specifice activităților ulterioare colectării, în funcție de cantitatea real gestionată”.
Atenție! Această propunere legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie adoptată de Camera Deputaților, promulgată prin decret prezidențial și oficializată, prin publicarea în Monitorul Oficial.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (7)