Angajații cu normă întreagă pot presta ore de muncă suplimentară, pentru care Codul muncii prevede că vor primi un spor de minim 75% din salariul de bază, în cazul în care contractul individual sau cel colectiv de muncă nu prevede o valoarea mai mare de atât, sau ore libere. Totuși, chiar dacă este plătit pentru munca suplimentară pe care o prestează sau primește libere, un salariat nu poate munci în fiecare zi peste programul de muncă, legislația muncii stipulând un număr maxim de ore suplimentare ce pot fi prestate.
Codul muncii stabilește că durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv ore suplimentare, ceea ce înseamnă că, pe lângă cele 40 de ore de muncă, angajatul poate presta suplimentar doar 8 ore în decursul unei săptămâni sau, mai exact, 96 de minute în fiecare zi.
Totuși, același cadru legislativ stabilește că, prin excepție, durata timpului de lucru, cu tot cu orele suplimentare, poate depăși 48 de ore pe săptămână dacă, într-o perioadă de referință de patru luni calendaristice, media săptămânală nu depășește 8 ore suplimentare.
Ca și în cazul sporului acordat pentru orele suplimentare, și aceeași perioadă de referință poate fi stabilită prin contractul colectiv de muncă aplicabil în anumite activități să fie mai mare de patru luni, dar mai mică de șase luni. Deci, și în cazul în care salariatul prestează mai mult de opt ore suplimentare pe săptămână într-o anumită perioadă, atunci când se face media, folosind ca referință perioada de 4 luni sau de 6 luni, munca suplimentară săptămânălă trebuie să se încadreze în această limită de 8 ore.
Perioada de referință poate ajunge și la 12 luni, dar să nu o depășească, dacă contractele colective de muncă prevăd acest lucru,
“sub rezerva respectării reglementărilor privind protecția sănătății și securității în muncă a salariaților, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii”.
Același cadru legal stabilește că
munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după efectuarea lor. Dacă nu poate oferi ore libere, angaajtorul este obligat să îi remunereze munca suplimentară salariatului, prin adăugarea unui spor la salariu, care nu poate fi mai mic de 75%.
Merită menționat și faptul că
angajatorii care nu plătesc orele suplimentare salariaților, pe lângă o amendă de până la 3.000 lei/salariat, riscă atât o acțiune în instanță pentru plata orelor suplimentare, cât și formarea unei reputații proaste pe piața forței de muncă.
Codul muncii prevede amenzi cuprinse între 1.500 și 3.000 lei pentru fiecare persoană identificată ca prestând muncă suplimentară,
valori ce au fost majorate anul trecut.
Anca Iulia Zegrean, Partener și Coordonatorul practicii de Dreptul Muncii în cadrul Biriș Goran SPARL, amintea, în cadrul unei conferințe de HR organizată de avocatnet.ro în luna mai, de o speță întâlnită în practică, în care pe parcursul a 7 - 8 luni, salariatul strânsese ore suplimentare aferente a 9 - 10 salarii neremunerate. Dacă este cazul, angajatul poate obține, în instanță, plata orelor suplimentare prestate, pentru care nu a fost remunerat.
Salariații trebuie să știe că au la dispoziție 3 ani pentru a cere angajatorului, fie că este cel actual sau fost, plata orelor suplimentare. După expirarea celor trei ani, nu vor mai avea niciun drept de a face acest lucru.
Citește și Sporul pentru munca în zilele de sărbătoare şi cel pentru ore suplimentare se cumuleazăImportant! Angajații cu normă parțială nu pot presta ore suplimentare decât în situații de forță majoră și nici salariații minori.
Reamintim că munca suplimentară poate fi prestată de către salariat doar dacă acesta este de acord să o facă, iar în cazul telemuncii, solicitarea de prestarea de muncă suplimentară trebuie făcută în scris.
O decizie judecătorească prezentată de redacția noastră în primele luni ale acestui an a stabilit că
un salariat care refuză să presteze muncă suplimentară nu poate fi cercetat disciplinar din acest motiv. În această speță, instanța de judecată a anulat decizia de concediere, angajatorul fiind obligat la plata drepturilor salariale de la data concedierii până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.