În primul rând, avem două tipuri de concedii medicale relevante pentru angajatori: cele necesare din cauza impunerii carantinei și cele necesare din cauza impunerii izolării, în acest ultim caz fiind vorba de persoane care au fost confirmate cu COVID-19.
Potrivit Legii nr. 136/2020:
-
concediul și indemnizația pentru carantină se acordă asiguraților cărora li se interzice continuarea activității, care nu poate fi realizată de la domiciliu, din cauza unei suspiciuni asupra unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcția de sănătate publică;
-
durata concediilor medicale pentru carantină sau izolare nu se cumulează cu durata concediilor medicale acordate unui asigurat pentru alte afecțiuni.
Știm că uneori carantina se impune celor care se întorc în România din anumite zone încadrate ca având un risc extrem de ridicat în contextul COVID-19. Cei ce vin din zonele roșii, unde au călătorit în interes privat/personal, vor sta în carantină așa cum cer autoritățile, dar la muncă nu vor mai beneficia de concediu medical decontat de stat pentru toată perioada de carantină.
Conform unor modificări recente ale legislației, aduse de OUG nr. 74/2021, indemnizația în cazul celor care se întorc din zonele roșii, unde au fost în interes personal, „se suportă pentru o perioadă de 5 zile din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”. CNAS ne-a explicat că asta presupune că începând cu a șasea zi, obligația de plată a indemnizației nu mai aparține nimănui - nici angajatorului, nici statului. Prin urmare, salariatul respectiv nu mai este plătit deloc pentru celelalte nouă zile de concediu de carantină. Asta înseamnă că, deși e obligat să stea în carantină restul de zile, salariatul nu va mai fi plătit pentru acestea.