De marți, angajatorii au la dispoziție 90 de zile în decursul cărora să compenseze orele muncite suplimentar de salariat cu ore libere plătite. Anterior modificării aduse Codului muncii, termenul disponibil era de 60 de zile.
OUG 117/2021, publicată marți în Monitorul Oficial, prevede că
"[m]unca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia."Această modificare a fost necesară, conform motivării actului normativ, pentru a flexibiliza raporturile de muncă prin crearea posibilității compensării muncii suplimentare cu timp liber corespunzător într-o perioadă mai mare de timp și asigurarea desfășurării activității angajatorilor în bune condiții.
Același act normativ conține și alte modificări ale legislației muncii, cum ar fi
definirea și sancționarea muncii subdeclarate sau “la gri”, precum și introducerea de
amenzi pentru angajatorii care plătesc cu întârziere salariile.
Codul muncii stabilește că
un salariat poate presta munca suplimentară dacă este de acord și nu îi poate fi impus acest lucru de către angajator. Dacă
salariatul se opune să lucreze peste program, cu atât mai mult cu cât nu are orizontul cert că va fi remunerat corespunzător, atunci nu poate fi sancționat disciplinar (deci nu constituie abatere disciplinară) și nu poate fi dat afară din această cauză.
Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv ore suplimentare, ceea ce înseamnă că, pe lângă cele 40 de ore de muncă,
angajatul poate presta suplimentar doar 8 ore în decursul unei săptămâni sau, mai exact, 96 de minute în fiecare zi. Doar prin excepție, cu tot cu orele suplimentare, poate depăși 48 de ore pe săptămână dacă, într-o perioadă de referință de patru luni calendaristice, media săptămânală nu depășește 8 ore suplimentare.
Același cadru legal stabilește că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile după efectuarea lor.
Dacă nu poate oferi ore libere, angajatorul este obligat să îi remunereze munca suplimentară salariatului, prin adăugarea unui spor la salariu, care nu poate fi mai mic de 75%.
Merită menționat și faptul că angajatorii care nu plătesc orele suplimentare salariaților,
pe lângă o amendă de până la 3.000 lei/salariat, riscă atât o acțiune în instanță pentru plata orelor suplimentare, cât și formarea unei reputații proaste pe piața forței de muncă.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)