În cazul subcontractării, cine răspunde pentru neplata salariilor? Ce prevede acum legea și ce voia Guvernul să prevadă în Codul muncii

Conform formei de proiect a OUG 117/2021, contractantul căruia întreprinderea angajatoare îi este subcontractant direct ar fi putut răspunde, fie în locul acesteia, fie în solidar, pentru salariale nete datorate angajaților. Contractantul era „exonerat de orice răspundere dacă face dovada că a solicitat subcontractantului și a primit documentele care să ateste plata drepturilor salariale, pentru salariaţii care prestează activitate în temeiul relaţiei contractuale dintre acesta şi subcontractant.”

Doar că, așa cum spuneam, chestiunile privind lanțul de subcontractare nu au mai apărut în forma din Monitor a ordonanței. 

Chiar dacă nu este expres reglementată de Codul muncii în prezent, o astfel de situație este prevăzută de Codul civil care definește atât relația contractuală dintre beneficiar, antreprenor și subantreprenor, cât și posibilitatea ca lucrătorii să acționeze direct împotriva beneficiarului.

Subantrepriza fiind supusă dispozițiilor prevăzute pentru contractul de antrepriză, putem discuta indirect despre „lanțul de subcontractare” care era definit în proiectul de modificare a Codului muncii - deci lucrătorii pot acționa direct asupra beneficiarului și/sau antreprenorului  atunci când angajatorul lor, subcontractantul, nu-și execută obligațiile cu privire la plata salariilor.

Între ceea ce prevede Codul civil și ce urma să fie introdus în Codul muncii există sau ar fi existat, totuși, câteva diferențe.

Prima are legătură cu impactul pe care îl au dispozițiile Codului muncii, deși putem regăsi pârghii legale și în alte acte normative, așa cum am arătat mai sus. O reglementare care, deși este prevăzută de alte acte normative, nu se regăsește în mod expres și explicit în Codul muncii, tinde să fie mai puțin cunoscută și deseori ignorată. Putem aminti aici semnătura electronică, aceasta fiind reglementată la nivel general în România încă din 2001.

A doua diferență, poate și cea mai importantă, este că în prezent nu este limitată acțiunea salariaților în privința drepturilor salariale restante, în timp ce modificarea propusă (și neadoptată încă) se limita la salariile nete, iar contribuțiile, inclusiv impozitul, datorate de către salariați ar fi rămas tot în sarcina angajatorului.

Cu alte cuvinte, atunci când salariații nu-și primesc salariile cuvenite, angajatorul acestora se află într-o situație prevăzută de art. 1.851, 1.852 și 1.856 din Codul civil și dacă au desfășurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate, au acțiune directă împotriva beneficiarului, până la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii. 

În aceste condiții, completarea Codului muncii în privința răspunderii beneficiarului și/sau a antreprenorului și limitarea acesteia la salariile nete ar fi avut un caracter special, fiind practic imposibilă recuperarea integrală a drepturilor salariale de la beneficiar și/sau antreprenor, consecința directă fiind neachitarea contribuțiilor (în sarcina salariaților din 2018) de către salariați (CAS+CASS), respectiv afectarea drepturilor acestora. 

Afirmațiile anterioare au la bază dispozițiile următoare:

•  art. 1851 Codul civil: „Prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț.”
• Art. 1.852 alin (1) Codul civil: „Prin contractul de subantrepriză antreprenorul poate încredința unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor părți ori elemente ale lucrării sau serviciilor, afară de cazul în care contractul de antrepriză a fost încheiat în considerarea persoanei sale.”
• Art. 1.852 alin (3) Codul civil: „Subantrepriza este supusă dispozițiilor prevăzute pentru contractul de antrepriză.”
• Art. 1.856 Codul civil: „În măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfășurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acțiune directă împotriva beneficiarului, până la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii.”
• Art. 72 alin (1) Codul de procedură civilă: „Partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.”
• Art. 275 Codul muncii: „Dispozițiile prezentului titlu (jurisdicția muncii - n.red.) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.”
• Art. 278 alin (1) Codul muncii: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.”

Astfel, în cazul unor lucrări materiale, intelectuale sau în cadrul unor prestări de servicii contractate de către angajator, realizate/prestate de salariații acestuia, beneficiarul sau persoana care a subcontractat la rândul său aceste lucrări/servicii poate fi obligată, direct sau indirect, să achite drepturile salariale restante în măsura în care lucrătorii pot face dovada că au desfășurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor care fac obiectul contractului.

Sigur că dispozițiile Codului civil nu se referă exclusiv la persoanele angajate în baza unui contract individual de muncă, însă nici nu se poate spune că sunt excluse, salariatul fiind o persoană care desfășoară o activitate în baza unui contract încheiat cu angajatorul său, așa cum prevede și art. 1.856.