Convențiile civile și utilizarea acestora de către unii angajatori - care sunt riscurile?

Sintagma „convenție civilă” nu se mai regăsește în cadrul actelor normative în vigoare, însă ceva similar este reglementat de Codul civil în cadrul art. 1851 (contractul de antrepriză), iar aceste dispoziții vor fi coroborate cu cele ale Codului fiscal, ale celui de procedură fiscală și, nu în ultimul rând, cu cele ale Codului muncii.

„Prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț”, potrivit art. 1851 din Codul civil. Prin contractul de subantrepriză antreprenorul poate încredința unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor părți ori elemente ale lucrării sau serviciilor, afară de cazul în care contractul de antrepriză a fost încheiat în considerarea persoanei sale. În măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfășurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acțiune directă împotriva beneficiarului, până la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii.

Arătam anul trecut, în acest material, că în cazul activității de telemuncă pot fi îndeplinite ușor patru dintre cele șapte criterii care definesc activitatea independentă, însă la bază există un raport juridic de muncă, așa că nu putem vorbi de o activitate independentă.

Aceleași criterii vor fi luate în considerare și atunci când, ocazional, o persoană execută, pe riscul său, o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau se obligă să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț.

De ce readucem în discuție aceste situații? În contextul suprataxării contractelor cu timp parțial, unele persoane ar putea fi tentate să mascheze o relație de muncă prin încheierea unor astfel de contracte, însă riscul la care se expun este foarte mare.

În primul rând, primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă și fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității reprezintă muncă nedeclarată și se sancționează cu amendă de 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată.

În al doilea rând, fiind și un regim de taxare și impozitare diferit, în urma unui control fiscal această relație contractuală ar putea fi considerată „de muncă”, urmând a fi achitate contribuțiile și impozitul potrivit dispozițiilor Codului fiscal pentru aceste venituri.

Altfel spus, pentru că sunt incidente atât dispozițiile Codului muncii, cât și cele ale Codului fiscal, în situațiile în care, în mod justificat, s-ar utiliza astfel de contracte, părțile ar trebui să se asigure că activitatea respectivă nu are caracter permanent și că sunt îndeplinite patru dintre cele șapte criterii prevăzute de art. 7 pct. 3 din Codul fiscal.

Merită să citești și: CIM vs. PFA - De ce nu e avantajos să treci la colaborarea cu PFA-uri în locul raporturilor de muncă