ACCES GRATUIT
Propunere legislativă
Românii din străinătate ar putea fi scutiți, în anumite condiții, de plata taxei consulare pentru eliberarea pașaportului
Cetățenii români din străinătate cu venituri mici, care au nevoie de un pașaport pentru a se angaja, ar putea fi scutiți de plata taxei consulare pentru eliberarea documentului, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor. În plus, taxa consulară pentru eliberarea unui pașaport simplu, în valoare de aproape 60 de euro, va putea fi plătită în străinătate și online, nu doar în numerar sau cu cardul la consulat, ca acum.
Articolul continuă mai jos
__________
ACTUALIZARE (01.01.2022): Proiectul a fost retras de către inițiator înainte ca prima Cameră să se pronunțe asupra acestuia, astfel că nu se poate aplica.__________
În esență,
proiectul legislativ de la Senat vizează modificarea
Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Prima dintre schimbări stabilește
scutirea de la plata taxei consulare pentru eliberarea unui pașaport simplu electronic a unor categorii de români aflați în străinătate. În prezent, această taxă are valoarea de
59 de euro.
Mai exact, așa cum scrie în proiect,
„[p]entru cererile de eliberare a paşapoartelor depuse în străinătate (...), paşapoartele simple electronice se eliberează titularului sau reprezentantului legal fără să achite contravaloarea acestora, cu condiţia ca cetăţeanul în cauză să solicite în scris scutirea de la plata contravalorii paşaportului și să facă dovada că nu deţine suma aferentă achitării taxelor”.
Consulatele vor putea acorda scutirea de la plata contravalorii paşaportului numai dacă persoanele amintite vor îndeplini cumulativ
următoarele condiţii:
- legislaţia din statul de reşedinţă prevede necesitatea deţinerii unui paşaport în vederea obţinerii unui loc de muncă;
- cetăţeanul declară pe proprie răspundere în faţa personalului din secţiile consulare că nu poate achita contravaloarea paşaportului;
- cetăţeanul declară pe proprie răspundere în faţa personalului din secţiile consulare că este în căutarea unui loc de muncă.
Suplimentar, proiectul mai prevede și adăugarea unui nou mod de plată a taxei consulare pentru eliberarea pașaportului. Este vorba, mai exact, de
plata online a taxei. Acum, cei interesați pot plăti taxa doar la sediul secţiei consulare, fie cu cardul, fie cu bani gheață.
Propunerea vine în sprijinul celor care sunt în străinătate și ale căror acte de identitate au expirat, iar ei au nevoie de acte noi pentru a lucra în țara în care se află, dar nu-și permit nici plata taxei consulare și nici întoarcerea în țară pentru preschimbarea documentelor de identitate.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Responsabilitate Socială & Sustenabilitate (CSR/ESG),
Relații Publice & Afaceri Corporative
Citește mai mult despre
pasaport,
pasaport electronic,
taxa pasaport,
eliberare pasaport,
pasapoarte,
consulat,
taxa consulara,
munca in strainatate,
romani plecati in strainatate,
romanii din strainatate
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (1)