Telemunca și SSM-ul în contextul COVID-19: Care sunt riscurile psihosociale ale "noii munci normale"

Dacă despre afecțiunile musculoscheletice provocate de telemuncă s-a discutar de la începutul pandemiei (subiectul fiind abordat și de redacția noastră aici), problemele de sănătate psihică au fost trecute în planul secund.

Un raport realizat de Agenția Europeană de SSM recunoaște efectele pozitive aduse de telemuncă în activitatea salariaților și a organizațiilor, însă atrage atenția și că există o altă fațetă a monedei, reprezentată de problemele cauzate de imposibilitatea de a se deconecta de muncă, stres, anxietate, dorința de a fi disponibil oricând sau chiar epuizare. 

Printre riscurile psihosociale identificate de cercetările care au stat la baza raportului se numără:

• riscurile produse de intensificarea muncii;
• provocările aduse de izolare;
• conflictul dintre muncă și viața de familie.

Intensificarea muncii a fost resimțită cel mai mult de salariații a căror activitate presupunea contactul față-în-față cu alți coechipieri, supervizori sau chiar clienți. Telemunca a adus în discuție și munca peste program, fără ca aceasta să existe sub forma orelor suplimentare plătite, sau munca la ore neregulate pentru a face față activităților sau pentru a demonstra că salariatul este tot timpul la dispoziție angajatorului/clienților, ceea ce a dus la stres și la probleme de sănătate provocate de acesta. Cercetările au vorbit și despre riscul de a transforma timpul petrecut pe naveta acasă-birou-acasă în timp efectiv de muncă. Pe de altă parte, cei care au simțit nevoia să depună eforturi suplimentare au fost cei cu responsabilități manageriale.

Intensificarea muncii a dus și la dificultăți de deconectare de la muncă, de a opri telefonul sau laptopul de serviciu, asociat de cele mai multe ori cu percepția de a fi disponibil la orice oră.

Izolarea față de colegi și/sau supervizori a fost resimțită mai acut de cei care sunt dependenți de munca altora în activitatea de zi cu zi sau de cei care trebuie să comunice frecvent cu colegi de-ai lor. Ca urmare a izolării față de colegi, colaborarea virtuală a fost intensificată și a dus la noi riscuri psihosociale ale telemuncii, cum ar fi primirea unor cantități uriașe de informații într-un timp foarte scurt și din surse diferite, lipsa comunicării nonverbale, a cărei importanță pentru crearea unui cadru de înțelegere a informației este vitală, precum și comunicare și performanță slabă între membrii echipei, în timp ce coordonarea virtuală a unei echipe a fost văzută ca fiind un mare factor consumator de timp.

Conflictul dintre viața de birou și cea personală s-a acutizat în perioada pandemică din cauza telemuncii, mai ales că a majorat diferențele dintre sexe și a distribuirii responsabilităților legate de casă și familie, mai ales în cuplurile cu copii.

Diferența dintre activitățile de muncă și responsabilitățile legate de casă și familie a fost și mai greu de realizat de cei care nu au reușit să își creeze un spațiu propriu-zis de telemuncă. Cele mai afectate de această „nouă muncă normală” au fost mamele de școlari, mai ales în timpul în care școlile au fost închise, pentru că sentimentul de a nu putea performa la fel de bine de acasă a dus la anxietate și stres. În alte cazuri, a dus la sentimente de vinovăție pentru că nu au putut să acorde mai multă atenție familiei din cauza nevoii de a fi concentrate pe muncă.

Totuși, cercetările au indicat că aceste riscuri au apărut în primele luni ale pandemiei și nu mai pot fi generalizate în prezent, doarece cele mai multe salariate au afirmat, ulterior, că s-au adaptat noii situații.