Prin documentul respectiv, autoritățile au introdus o interdicție nouă pentru șoferi: aceea de a avea un comportament agresiv atunci când conduc mașini pe drumurile publice. Sancțiunile aplicabile în acest caz vor varia în funcție de gravitatea faptelor.
Cei care vor încălca interdicția fără a exista consecințe vor risca atât o amendă din clasa a doua de sancțiuni (patru sau cinci puncte-amendă, adică 580 sau 725 de lei), cât și suspendarea permisului timp de 30 de zile (art. I, pct. 12 din ordonanță).
Însă, în situația în care, din cauza comportamentului agresiv al șoferului, se produce un accident de circulație cu pagube materiale, sancțiunile vor fi mai dure. Amenda va fi din clasa a treia de sancțiuni (între șase și opt puncte-amendă, adică între 870 și 1.160 de lei), iar suspendarea permisului auto se va aplica pentru 60 de zile (art. I, pct. 17 din ordonanță).
Dacă vorbim de recidiviști (șoferii sancționați repetă fapta într-un interval de șase luni de la restituirea permisului auto), perioada de suspendare (aplicată odată cu amenda aferentă) va fi majorată automat cu 30 de zile. Concret, în primul caz de mai sus, suspendarea va fi de 60 de zile, iar în al doilea caz de mai sus - de 90 de zile (art. I, pct. 24 din ordonanță).
Pe deasupra, în noua ordonanță (art. I, pct. 23) se face referire inclusiv la posibilitatea aplicării unei perioade de suspendare a permisului auto de 180 de zile (pe lângă alte consecințe) atunci când e vorba de accidente de circulație cu vătămări corporale sau decese (se face o referire indirectă, tehnic vorbind, fiind vorba acolo de fapte pentru care se aplică suspendarea permisului auto).
Faptele pe care polițiștii rutieri le vor putea amenda pentru că sunt considerate agresive sunt următoarele:
- folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase pentru a obliga nejustificat șoferul din față să elibereze banda de circulație;
- deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, pentru depășirea unui șir de mașini care circulă în același sens;
- circulația la o distanță foarte mică față de alt vehicul (atât înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral) ori reducerea bruscă nejustificată a vitezei, pentru a intimida șoferul acestuia;
- pornirea mașinii de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților;
- conducerea intenționată a mașinii prin accelerarea repetată a motorului, pentru a stânjeni persoanele din preajma drumului public;
- mersul cu spatele cu mașina pentru intimidarea celor care circulă în spate;
- întoarcerea mașinii prin folosirea frânei de mână;
- realizarea intenționată a unui derapaj controlat al mașinii pentru a o întoarce sau a o roti;
- conducerea motocicletei (sau a mopedului) ridicată pe o singură roată.
„În prezent, legislația din domeniul circulației pe drumurile publice nu definește expres comportamentul neadecvat în trafic al unui conducător de vehicul, care poate influența siguranța circulației, poate pune în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor sau poate aduce prejudicii proprietății publice ori private. Comportamentul pe care trebuie să-l manifeste în trafic participanții derivă din regulile de circulație, precum și din obligațiile și interdicțiile stabilite în sarcina acestora.
Pe fondul adoptării unui comportament neadecvat în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, au fost înregistrate numeroase evenimente rutiere cu consecințe deosebit de grave. Pentru combaterea acestui fenomen tot mai des întâlnit pe drumurile publice, este necesară definirea comportamentului agresiv, precum și introducerea sancțiunilor corelative adoptării acestui comportament”, explicau inițiatorii în nota de fundamentare ce a însoțit OG 1/2022 în forma sa de proiect.
Comentarii articol (14)