CJUE: Pentru a stabili instanța competentă dintr-un stat membru sau altul, la divorț, nu se poate considera că un soț are mai mult de o reședință obișnuită

„Curtea conchide că, deși un soț poate să aibă concomitent mai multe reședințe, el nu poate avea, la un moment dat, decât o singură reședință obișnuită în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul Bruxelles IIa. Prin urmare, atunci când  un soț își împarte viața între două state membre, numai instanțele din statul membru pe teritoriul căruia se situează această reședință obișnuită sunt competente să se pronunțe cu privire la cererea de desfacere a legăturii matrimoniale. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, pe baza tuturor împrejurărilor de fapt proprii speței, dacă teritoriul statului membru din care face parte corespunde, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul Bruxelles IIa, locului în care IB și-a transferat reședința obișnuită”, spune CJUE în cauza C-289/20. 

Speța de la care a pornit discuția implică un cuplu franco-irlandez, căsătorit în Irlanda acum ceva vreme, unde partea franceză a cerut divorțul în fața unui tribunal din Paris. Doar că judecătorii din Paris s-au declarat necompetenți teritorial să judece procesul de divorț. Curtea de Apel din Paris, chemată să aprecieze dacă tribunalul ar fi fost sau nu competent, analizând că partea franceză a cuplului ar avea mai multe legături personale și familiale cu Irlanda decât cu Franța: locuia acolo din 1999, dar venea totuși săptămânal în Franța, unde avea centrul intereselor profesionale. Prin urmare, Curtea de Apel din Paris a găsit că francezul ar avea, în fapt, două reședințe: una, profesională, la Paris, cealaltă, familială, în Irlanda.

Judecătorii francezi i-au cerut CJUE să spună dacă e posibil să se considere că două state membre sunt competente să se pronunțe cu privire la divorț, adică dacă e admisibilă ideea că acesta ar putea avea reședința obișnuită în ambele.

Regulamentul european adus în discuție nu are o definiție pentru „reședința obișnuită” și nicăieri în cuprinsul său nu există referiri la ideea de pluralitate de reședințe obișnuite sau la o reședință obișnuită ca pluralitate de locuri. „O astfel de pluralitate ar dăuna în special securității juridice, făcând mai dificilă determinarea în avans a instanțelor care pot să se pronunțe cu privire la divorț, precum și verificarea de către instanța sesizată a propriei competențe”, spune Curtea.

„(...) un soț care se prevalează, în calitate de reclamant, de competența instanțelor din statul membru al reședinței sale obișnuite, în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul Bruxelles IIa, trebuie în mod necesar să își fi transferat reședința obișnuită pe teritoriul unui alt stat membru decât cel al fostei reședințe conjugale. Prin urmare, el trebuie să fi manifestat voința de a-și stabili centrul obișnuit al intereselor sale în acest alt stat membru și să fi demonstrat că prezența sa în acest stat membru dovedește un grad suficient de stabilitate (...) atunci când un soț decide să se instaleze în alt stat membru ca urmare a crizei conjugale, el rămâne liber să păstreze legături sociale și familiale în statul membru al fostei reședințe conjugale. În plus, mediul unui adult este mai variat decât cel al unui copil, compus dintr-un spectru de activități mai vast și de interese diversificate, și nu se poate pretinde ca acestea să se concentreze pe teritoriul unui singur stat membru”, subliniază CJUE.