Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Bogații lumii au devenit și mai bogați în timpul pandemiei. Cu cât a crescut ponderea globală a averilor acestoraPartea din averea mondială controlată de miliardari a înregistrat o creştere record în perioada pandemiei, arată un studiu dat marţi publicităţii, transmite Reuters.
The World Inequality Report 2022, un document de 228 de pagini elaborat de o reţea de economişti coordonaţi de Lucas Chancel, şi care a beneficiat de contribuţia unor nume precum Thomas Piketty, Emmanuel Saez şi Gabriel Zucman, estimează că în acest an miliardarii controlează împreună 3,5% din avuţia mondială a gospodăriilor din toată lumea, comparativ cu puţin peste 2% cât controlau la începutul lui 2020.
„Criza COVID a exacerbat inegalităţile dintre cei foarte bogaţi şi restul populaţiei”, subliniază economistul Lucas Chancel, care precizează că economiile bogate au utilizat un sprijin fiscal semnificativ pentru a contracara creşterea dramatică a sărăciei înregistrată în alte economii.
OMS nu recomandă utilizarea plasmei de la persoane convalescente pentru a trata pacienţii cu COVID-19Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a pronunţat marţi în mod ferm împotriva utilizării plasmei de la persoane convalescente pentru a trata cazurile de COVID-19, indiferent dacă sunt severe sau grave, având în vedere că cercetările realizate au arătat că aceasta nu sporeşte probabilitatea de supravieţuire şi nici nu reduce nevoia de utilizare a aparatelor de ventilaţie, relatează EFE.
Plasma de la persoane convalescente este un tratament experimental ce constă în transfuzii cu plasmă sanguină de la o persoană care a trecut prin boală la pacienţii cu COVID-19.
Avertismentul a fost formulat de un grup de experţi ai OMS, însărcinat cu emiterea de orientări pentru sistemele sanitare ale ţărilor, iar concluziile vor fi publicate în revista BMJ la care publicul are acces deschis.
Criză majoră de sirop de arțar în Canada. Canadienii apelează la rezervele de urgențăCriza lanțului de aprovizionare continuă să afecteze întreaga lume: magazinele de jucării din SUA au rămas goale, producătorii de cafea din Brazilia sunt pe punctul de a da faliment, iar depozitele de sirop de arțar ale Canadei se golesc, scrie BBC.
Organizația Producătorilor de Sirop de Arțar din Quebec (PSAQ), așa numitul OPEC al siropului de arțar, a pus în circulație 22 de milioane de kilograme, aproape jumătate din rezervele totale de care dispune Canada. Cei de la PSAQ au dat vina pentru lipsa siropului pe o recoltă slabă și o cerere foarte mare din partea consumatorilor.
Este pentru prima oară în ultimii trei ani când Canada apelează la rezervele de urgență.
„De asta am făcut rezerve, ca să nu ne lipsească niciodată siropul de arțar. Și nu ne va lipsi”, a spus un reprezentat al PSAQ pentru radioul public american.
Comentarii articol (0)