ACCES GRATUIT
UPDATE: E oficial: Și pensionarii militari vor putea primi taloanele de pensii în format electronic
Asemenea pensionarilor din sistemul public de pensii, care au această posibilitate de mai multă vreme, și pensionarii militari vor putea primi talonul de pensie prin mijloace electronice, fie prin e-mail, fie prin portalul fiecărei case sectoriale de pensii, potrivit unei legi ce se va aplica de duminică. În plus, pensionarii militari vor putea primi talonul de pensie și la o altă adresă decât cea principală din buletin, așa cum se întâmplă acum.
Articolul continuă mai jos
Astfel,
Legea 79/2023, ce va intra în vigoare pe 9 aprilie, vizează modificarea legislației privind pensiile militare de stat, respectiv a Legii 223/2015.
Concret, pentru a uniformiza modul în care li se transmit pensionarilor din țara noastră taloanele de pensie, s-a stabilit ca, alături de pensionarii din sistemul public de pensii, așa cum prevede acum
Legea pensiilor nr. 263/2010,
și pensionarii militari să poată primi talonul de pensie la reședință, nu doar la domiciliu, ca în prezent.
De fapt,
Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat stabilește acum că taloanele de pensii se transmit lunar doar
“la domiciliul beneficiarilor din România”.
Codul civil (Legea nr. 287/2009) stabilește că
„domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală”, în timp ce
„reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară”.
În plus, așa cum se prevede prin legea apărută recent, pensionarii militari vor putea cere ca taloanele de pensie să le fie transmise și
prin mijloace electronice de comunicare. Adică cei ce primesc pensia în cont curent sau în cont de card vor putea opta pentru transmiterea talonului de pensie
“pe e-mail sau în contul online deschis în portalul fiecărei case sectoriale”.
Talonul de pensie transmis în format electronic va avea aceleași efecte juridice precum talonul tipărit, transmis la domiciliu sau reședință. De asemenea, talonul electronic va trebui să fie acceptat
“ca document valid în relaţia cu toate instituţiile şi autorităţile publice”, acestea neputând să condiționeze furnizarea de informații sau servicii de prezentarea talonului de pensie în format tipărit.
Spre sfârșitul lui 2021, autoritățile au stabilit că pensionarii din sistemul public de pensii ce primesc pensia în cont curent sau cont de card
pot cere transmiterea talonului mov în format electronic, fie pe e-mail, fie în contul online deschis în portalul Casei Naționale de Pensii Publice. Între timp, autoritățile
au lansat aplicația de transmitere online a talonului mov către pensionari.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (3)