ACCES PREMIUM
De ce premium?
Starea de alertă, ridicată
Insolvență: De azi curge din nou termenul obligatoriu în care datornicii trebuie să ceară intrarea în procedura specială
Solicitarea intrării în procedura insolvenței a fost opțională în timpul stării de alertă. Astfel, odată cu terminarea acesteia, din 9 martie 2022 curge din nou termenul legal în care cei ce se află în stare de insolvență trebuie să ceară tribunalului intrarea în procedura specială.
Articolul continuă mai jos
Conform
Legii 55/2020,
solicitarea intrării în procedura de insolvență, de către datornicii aflați în stare de insolvență, a fost
opțională atât timp cât s-a aplicat starea de alertă.
„Debitorul aflat în stare de insolvență la data intrării în vigoare a prezentei legi (Legea 55/2020 a intrat în vigoare la 18 mai 2020 - n. red.), sau care ajunge în stare de insolvență poate, pe durata stării de alertă, să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, fără a avea însă obligația de a introduce această cerere. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței”, prevede articolul 46 al actului normativ.
Deoarece
starea de alertă s-a terminat la finele zilei de 8 martie 2022, rezultă că
termenul legal de 30 de zile, în care trebuie cerută intrarea în procedura insolvenței, curge din nou începând din
9 martie 2022, așa cum prevede Legea 55/2020. Ultima zi, pentru cei aflați acum în stare de insolvență, este
7 aprilie 2022, în caz contrar aceștia riscând aplicarea de pedepse penale.
„Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței”, stabilește
Legea 85/2014.
Cu toate că solicitarea insolvenței a fost opțională în timpul stării de alertă,
specialiștii avertizau în 2020 că datornicii n-ar trebui să amâne intrarea în procedura specială, pentru că ar risca să ajungă într-o situație fără ieșire.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)