Mai precis, solicitanți eligibili vor putea fi atât microîntreprinderi sau întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), cât și întreprinderi mari. În esență, condițiile de respectat prevăd că entitățile solicitante vor trebui să fie „sănătoase” din punct de vedere financiar pentru a primi finanțare.
Solicitanții se vor putea înscrie în program, prin depunerea cererii de finanțare și a documentelor justificative, pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, în perioada care va fi anunțată ulterior oficializării proiectului de ordin.
Valoarea efectivă a ajutorului va fi stabilită în mod diferențiat, în funcție de dimensiunea firmei care-l cere și în funcție de regiunea în care proiectul va fi implementat (informații mai multe sunt în fișierul anexat articolului). Cert este că solicitanții vor trebui să contribuie și ei cu cel puțin 25% din costurile eligibile (resurse proprii sau credite bancare, de exemplu).
Investiția inițială va fi considerată o investiție în active corporale şi necorporale referitoare la înființarea unei noi unități, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate sau o schimbare fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente. „Toate activele corporale care fac obiectul finanțării trebuie să fie noi”, este subliniat în proiect.
Cheltuielile eligibile vor fi, conform proiectului de ordin:
- cheltuieli necesare pentru realizarea construcțiilor necesare amplasării și montării utilajelor, instalațiilor și echipamentelor achiziționate, cu dotările aferente - instalații electrice, alimentare cu gaze naturale, instalații de încălzire, ventilare, climatizare (aferente doar incintei construcțiilor);
- cheltuieli cu achiziția și montajul utilajelor, instalațiilor și echipamentelor necesare îndeplinirii obiectivelor proiectului;
- cheltuieli cu achiziționarea activelor necorporale.
„Pentru a se asigura că ajutoarele sunt necesare și acționează ca un stimulent pentru dezvoltarea în continuare a unor activități sau proiecte, ajutoarele în cadrul schemei nu se acordă activităților pe care beneficiarul le-ar efectua oricum, chiar și în absența ajutorului. Beneficiarul întreprindere mare va trebui să demonstreze faptul că proiectul nu ar fi fost realizat în zona respectivă sau nu ar fi fost suficient de profitabil pentru beneficiar în zona respectivă în absența ajutorului”, scrie în proiect, cu precizarea că nu se va acorda ajutor nerambursabil nici pentru proiectele pentru care au fost începute lucrările de execuție.
Investițiile pe care le vor face companiile vor duce, automat, la dezvoltarea economică a regiunilor în care vor fi implementate, la crearea de noi locuri de muncă și la protejarea mediului înconjurător.
Schema de ajutor de stat se va aplica până la finalul anului 2023, iar fondurile sale vor veni în principal din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Atenție! Pentru a se aplica, proiectul de ordin trebuie aprobat de Ministerul Mediului și publicat în Monitorul Oficial. Ulterior, Administrația Fondului pentru Mediu va anunța când se vor putea depune efectiv cererile de finanțare de către companii.