„Am aprobat, astăzi, schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, în valoare de de 300 de milioane de euro. Prin acest proiect, ne dorim ca aceste companii să-și dezvolte noi linii de producție, să se retehnologizeze, să achiziționeze echipamente care să se încadreze în trendul de reducere a emisiilor de carbon. Este prima schemă de ajutor de stat gestionată de Ministerul Economiei, dedicată acestui sector industrial. Ne dorim ca prin acest sprijin să transmitem un semnal către companiile care vor să-și dezvolte și capabilități noi în România, sau care vor să-şi extindă investiția deja existentă în țara noastră”, a declarat Florin Spătaru, ministrul economiei, după ce s-a aprobat schema în ședința de săptămâna trecută.
Față de ce au pus inițial în dezbatere la începutul lunii trecute, forma proiectului de HG care a ajuns în ședința de Guvern a fost cu totul modificată. Azi a apărut în Monitorul Oficial HG nr. 959/2022, care intră în vigoare la 1 septembrie 2022.
Schema publicată azi vizează acordarea de granturi pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice în sectoarele enumerate în Anexa 1 a hotărârii - de exemplu pentru fabricarea băuturilor, a produselor textile, articolelor de îmbrăcăminte, prelucrarea lemnului, fabricarea hârtiei, substanțelor și produselor chimice, produselor din mase plastice, fabricarea de mașini, utilaje, de mobilă, dar și colectarea, tratarea sau eliminarea deșeurilor precum și activități de recuperare a materialelor reciclabile.
Cei de minister au schimbat și cuantumul sprijinului financiar propus inițial (între 15.000 - 200.000 de euro), stabilind un buget maxim de 300 de milioane de euro (buget mediu anual de 150 de milioane), cu un număr maximum estimat de 30 de beneficiari.
Ajutoarele vor fi acordate pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice, fiind considerate costuri eligibile investițiile în active corporale și necorporale, costurile salariale estimate care rezultă din crearea de locuri de muncă în urma unei investiţii iniţiale, calculate pe o perioadă de doi ani sau o combinaţie între cele două.
Beneficiarii trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile, fie prin resurse proprii, fie prin finanţare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public. Pentru companiile mari, costurile activelor necorporale sunt eligibile numai până la un plafon de 50% din costurile totale eligibile ale investiţiei iniţiale.
Atenție! În următoarea perioadă, Ministerul Economiei va publica Ghidul solicitantului.
Comentarii articol (0)