A patra revoluție industrială și inovația socială la locul de muncă. Cum ne pregătim pentru joburile de mâine?

Automatizarea, toate noile tehnologii care-și fac încetul cu încetul loc în tot mai multe industrii aduc nu doar presiunea asupra populației de a se recalifica și de a se perfecționa în permanență, ci și asupra angajatorilor, care vor trebui să facă față provocărilor aduse de aceste locuri de muncă unde digitalizarea dictează majoritatea sau chiar toate activitățile - iar una dintre provocări este chiar în strânsă legătură cu sănătatea și securitatea în muncă (SSM). 

Primele efecte ale perioadei de „înflorire” a telemuncii încep să se vadă deja. Munca online din afara biroului prezintă serioase riscuri ergonomice, pe care Autoritatea Europeană de SSM (AESSM) le-a subliniat deja în câteva rânduri în ultimul an. De data aceasta, AESSM pune în dezbatere inovarea socială la locul de muncă în a patra revoluție industrială și atrage atenția asupra riscurilor de SSM aduse de schimbările de paradigmă care vor urma.

„Megatendințele — cum ar fi evoluția, accelerarea și complexitatea tehnologică, rețeaua, societatea, globalizarea, comercializarea și creșterea economică — sunt cele care antrenează a patra revoluție industrială, care transformă rapid munca și locurile de muncă, precum și condițiile în care va  funcționa inovarea socială” (AESSM - A patra revoluție industrială și inovarea socială la locul de muncă).

Companiile se uită cum să profite la maximum de noile tehnologii, cum „să-și sucească” business-urile pentru a se dezvolta în noi moduri, iar în privința resursei umane, a oamenilor cu care lucrează, se observă o tendință în creștere de „externalizare” și de „delocalizare” a angajaților.

De exemplu, printre riscurile importante asociate SSM în legătură cu munca online în creștere se află modul în care lucrătorii online tind să lucreze singuri, spune Autoritatea. Asta înseamnă riscuri fizice și psihice accentuate - probleme de extenuare vizuală și musculoscheletice, riscul de izolvare, stres, supraîncărcare cu informații, epuizare, hărțuire pe internet și insecuritate din cauza remunerației incerte și a estompării limitelor dintre viața profesională și cea privată.

Deși e adevărat că angajatorul nu poate sta supraveghetor permanent asupra modului în care angajații săi au grijă de propria sănătate, mentală ori fizică, paradigma muncii de acasă făcând destul de dificil de atins acest deziderat, companiille ar putea juca un rol mai bun în educarea angajaților, de acum încolo, pe aspectele ce țin de SSM. Iar asta nu doar în privința telemuncii, ci în privința majorității joburilor „de mâine”. 

„Lucrătorii lucrează acum de peste tot și își iau locul de muncă cu ei”

Legislația trebuie să evolueze

„Organizațiile adoptă din ce în ce mai mult o strategie a muncii de moment. Strategia muncii de moment recunoaște că angajații pot lucra de oriunde și au nevoie de sprijin în diverse medii de muncă. Pentru unele organizații, în special cele bazate pe ierarhia în rețea, locul de muncă fizic nu mai constituie elementul central al strategiei lor privind munca de moment. Această schimbare va trebui reflectată într-o măsură din ce în ce mai mare în reglementările privind SSM”, scrie autoritatea europeană.

Ne oprim la acest deziderat exprimat în ultimele rânduri ca să punctăm două lucruri despre situația la nivel național:

• Codul muncii în România e din 2003, însă realitățile pieței muncii din România arată cât de depășită e reglementarea primară a relațiilor de muncă de la noi de evoluția relațiilor de muncă, a paradigmelor de lucru; 
• Legea telemuncii, venită în 2018, când nimeni nu se aștepta la utilizarea ei atât de mult doar câțiva ani mai târziu, e o reglementare destul de restrânsă, iar pe partea de SSM, punctul nevralgic, dacă putem să spunem așa, al acestui tip de muncă, oferă insuficiente linii directoare pentru angajatori; în contextul actual, aspectul SSM pentru angajatorii cu telesalariați poate fi lejer ignorat, pentru că e el însuși mult prea lejer reglementat.

Plecând de la dezbaterea deschisă de AESSM despre inovarea socială la locul de muncă, realitatea din piața muncii și situația la nivel legislativ din România par destul de îndepărtate de temele de reflecție expuse de autoritatea europeană. 

Digitalizare în plan local

Între planurile de viitor expuse până acum la nivel de Executiv sau în discuțiile ce vin din zona parlamentară nu apare niciun punct referitor la necesitatea revizuirii ori completării legislative în zona raporturilor de muncă pentru adaptare la evoluția raporturilor de muncă. În Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de pildă, găsim foarte puține puncte ce vizează relațiile de muncă. Între discuțiile privind digitalizarea și fondurile oferite mediului privat deopotrivă pentru digitalizare regăsim o notabilă, dar întârziată referire la reconfigurarea Revisal, un sistem care actualmente necesită artificii din partea angajatorilor atunci când vine vorba de a implementa noi instrumente. 

În secțiunea privind transformarea digitală din PNRR regăsim un punct dedicat digitalizării în domeniul muncii și protecției sociale, dar acesta se referă la digitalizarea ANOFM, Inspecției Muncii și ANPIS, pentru care există o alocare de 85 de milioane de euro. Între numeroase aspecte la care ne-am fi așteptat să le vedem listate, vedem punctată, de pildă, eliminarea procedurii de afișare la sediul angajatorului a procesului-verbal de contravenție în urma sancționării - un formalism, poate, inutil și posibil nociv pentru imaginea firmei sancționate, dar de departe un punct esențial în tranziția către digitalizare. Nicio mențiune despre cum ar trebui să evolueze legislația muncii pentru a face față schimbărilor de paradigmă din ultimii ani.

Piața muncii în România suferă de aceeași „boală”

De ani de zile, inspectorii de muncă continuă să amendeze aceeași mare problemă la nivelul angajatorului român: munca nedeclarată. Chiar și cu uriașele amenzi ce vin la pachet, despre care doar un antreprenor neinformat poate spune că nu le cunoaște, mulți angajatori perseverează în a perpetua fenomenul muncii fără contract sau peste norma declarată, recente controale ale ANAF și Inspecției Muncii arătând companii cu uriașe decalaje între ceea ce e declarat și ceea ce nedeclarat (nu mai vorbim de consecințele păguboase pentru angajat, cât și pentru stat). A doua mare problemă este fix respectarea regulilor de SSM. Alături de munca nedeclarată și subdeclarată, nerespectarea legislației SSM este la fruntașă între neregulile sancționate de inspectori. 

Cum se face că autorităților din România continuă să le dea de furcă aceeași problemă sau ce lipsește din legislație ori ce ar fi necesar în aplicarea ei pentru ca antreprenorilor care fac business aproape numai cu angajați la negru să le fie insuflat simțul răspunderii și respectării legii? Cum putem discuta de un viitor în care responsabilitatea pentru bunăstarea angajatului revine într-o mai mare măsură firmelor, când unele dintre ele nu asigură nici măcar minimul necesar, iar sentimentul generalizat al angajaților din România este că nu au niciun sprijin din partea autorităților în fața abuzurilor? Cum se pregătește România pentru economia platformelor?

Cum vor fi protejați angajații în joburile „de mâine”, dacă statul nu face o treabă bună în a-i proteja nici măcar în joburile „de ieri”?