Conform Legii telemuncii, angajatorul e cel obligat, de principiu, „să asigure mijloacele aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii”. Cu alte cuvinte, așa cum se întâmplă în cazul celor care vin la birou, firma e cea care furnizează laptopul, imprimanta, orice alte dispozitive necesare muncii propriu-zise, biroul sau masa de lucru, scaunul ș.a.m.d.
În cazul telesalariaților, legiuitorul a lăsat, încă din 2018, posibilitatea ca părțile să convină altfel. Cu alte cuvinte, echipamentele de muncă, laptopul și toate cele necesare sau doar o parte dintre ele să fie chiar ale telesalariatului. Această convenție însă ar trebui să aibă o formă scrisă.
Ca fapt divers, Guvernul chiar a modificat textul de Legea 81, prin OUG nr. 192/2020, punând accent pe faptul că acest acord trebuie să fie scris. Doar că această ordonanță a fost declarată între timp neconstituțională, iar efectele sale s-au pierdut după data de 9 mai anul acesta. Astfel că revenim la forma inițială a articolului respectiv:
Art. 7 - forma inițială (înainte de OUG nr. 192/2020) | Art. 7 în forma modificată prin OUG nr. 192/2020 (6 noiembrie 2020 - 9 mai 2022) |
să asigure mijloacele aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel;
|
să asigure mijloacele aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii, părțile putând conveni printr-un acord scris inclusiv să fie utilizate cele proprii ale telesalariatului, cu specificarea condițiilor de utilizare; |
Chiar dacă referirea expresă la acordurile scrise nu mai există acum în Legea telemuncii, pentru că modificările aduse de acea ordonanță au fost afectate de o decizie a Curții Constituționale, ele ar trebui întocmite în continuare acolo unde se convine ca angajatul să folosească propriile echipamente. De ce? Pentru că vorbim de relații de muncă, unde necesitatea ca astfel de convenții să nu rămână doar la nivel verbal este imperioasă - mai multe pe această temă și alte aspecte ce țin de sănătatea și securitatea în muncă în cazul telesalariaților s-au discutat cu ocazia unui webinar recent organizat de avocatnet.ro.
În lipsa unui acord scris, angajatul, la o adică, ar putea susține că nu i-au fost furnizate echipamentele, că nu a avut astfel cum să-și îndeplinească atribuțiile din fișa postului, iar problema e că dovada este în sarcina angajatorului - dacă nu are un acord scris cu care să probeze convenția că angajatul utilizează propriile echipamente, va fi greu de dovedit acordul verbal, pe care, cel mai probabil, doar cele două părți îl cunosc.
Comentarii articol (0)