Opinie: Reintroducerea regimului special de taxare la part time nu va duce la creșterea gradului de conformare, ci la creșterea riscului neînregistrării

În vara lui 2017, o măsură fiscală adoptată tot de Guvern aducea bătăi de cap și multă îngrijorare în rândul angajatorilor și angajaților cu contracte part time (fracțiune de normă / normă parțială). Era stabilită plata contribuțiilor sociale la nivelul unui salariu minim brut, cu câteva excepții, printre care și situația celor care cumulau mai multe contracte part time și ajungeau la valoarea unui salariu minim. Inițial, din proasta inspirație a legiuitorului, reieșea că angajații lucrează în pierdere, pe zero sau că ar trebui să mai aducă și ceva bani de acasă ca să acopere diferența, acolo unde contractele erau pe norme foarte mici. Chestiunea a fost corectată, angajatorul fiind cel care venea cu diferența între ce rezultă din aplicarea contribuțiilor la salariul minim brut și ce rezultă din salariul brut trecut în contract. 

În Parlament, după lungi discuții și cu un mediu de afaceri destul de supărat, aplicarea acestui regim special de taxare la part time a fost scoasă, cu revenire la situația normală, de aplicare la salariul concret, din 2020. Măsura s-a aplicat însă timp de doi ani. 

Acum, Guvernul revine cu aceeași idee de taxare, în același ambalaj ca data trecută și motivată similar -  „propunerea are ca scop descurajarea angajatorilor, care în încercarea de a reduce sarcina fiscală, încheie contracte de muncă cu timp parțial în situații în care activitatea desfășurată ar presupune un program normal de muncă”.

„Cred că contractele part time se vor împuțina, deja avem date din trecut pe baza cărora putem anticipa acest lucru. Practic, prin reintroducerea unui sistem de taxare «la grămadă» pentru toate contractele cu timp parțial și prin impunerea plafonului la nivelul salariului minim prevăzut pentru contractele cu normă întreagă, legiuitorul confirmă eșecul incriminării muncii subdeclarate și/sau nedeclarate.

Deși există dispoziții legale potrivit cărora munca subdeclarată trebuie sancționată aspru, adică amenda este de la 8.000 de lei la 10.000 de lei și ele ar trebui coroborate cu cele privind munca nedeclarată în cazul contractelor cu timp parțial, amenda fiind de la 10.000 de lei la 15.000 de lei pentru fiecare persoană identificată, în realitate, instituțiile nu reușesc să identifice aceste situații, iar atunci când o fac, sancțiunea este, în multe cazuri, avertismentul. 

Inițiatorii ne explică, mai mult sau mai puțin direct, faptul că există încă situații în care participanții la relația de muncă, iar aici am în vedere ambele părți, evită taxarea muncii în integralitate prin încheierea unor contracte cu timp parțial, pentru un salariu corespunzător numărului de ore înscris în contract, iar în realitate salariatul prestează în afara programului stabilit și este plătit fără a fi evidențiate sumele în ștatele de plată și în declarația lunară. Impunerea unui plafon minim în privința taxării nu va eficientiza activitatea instituțiilor care puteau și în prezent să identifice situațiile neconforme și să aplice sancțiunile prevăzute de lege”, e de părere Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă.

Cu alte cuvinte, ne explică acesta, dacă, în prezent, nu pot fi identificați angajatorii care primesc la muncă în afara timpului de muncă stabilit în contractele cu timp parțial sau dacă aceștia își asumă riscul de a fi sancționați pentru utilizarea muncii nedeclarate și/sau subdeclarate, ce i-ar împiedica să procedeze în același fel în continuare?

Așa cum spuneam, propunerea din proiectul de ordonanță pus în dezbatere pe 4 iulie la Ministerul Finanțelor prevede un mecanism de taxare la fel cu cel eliminat în urmă cu doi ani și ceva, angajatorul fiind cel care vine să acopere eventuala diferență de plată, astfel încât să nu rămână angajatul cu mai puțini bani la final de lună. 

„În prezent, dacă un salariat cu timp parțial prestează muncă în afara timpului prevăzut în contract, avem atât muncă nedeclarată, potrivit art. 15¹ lit. d), cât și muncă subdeclarată, potrivit art. 15² din Codul muncii.

Probabilitatea ca ambele situații să fie incidente este mare, pentru că, cel mai probabil, pentru munca prestată în plus nu vor fi evidențiate și declarate sumele acordate/primite, ceea ce invocă și inițiatorii proiectului de OG și urmăresc să combată prin impunerea unei taxări «speciale».

Ținând cont de toate dispozițiile legale, adică atât de cele privind sancționarea muncii nedeclarate, cât și de cele potrivit cărora se poate achita jumătate din minimul amenzii, constatăm că în ambele situații pedeapsa ar fi sensibil egală - deci crește riscul neînregistrării contractelor, nu crește gradul de conformare”, spune specialistul.