ACCES PREMIUM
De ce premium?
ANAF: Vor exista și un termen de raportare în e-Factura, și amenzi pentru nerespectarea sa
În cazul e-Factura, autoritățile vor introduce la un moment dat atât un termen de raportare a facturilor electronice, pentru cine e obligat să folosească sistemul, cât și amenzi pentru nerespectarea acestuia, au precizat reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Articolul continuă mai jos
„Vă informăm că, în prezent, nu sunt prevăzute sancțiuni privind neîndeplinirea obligației de transmitere a facturilor în sistemul RO e-Factura și, de asemenea, nu sunt prevăzute termene de îndeplinire a acestei obligații. Odată cu obținerea derogării și trecerea către sistemul unic de raportare al acestui tip de document, acestea vor fi rubricate la nivelul legislației primare. În prezent, se desfășoară analize privind stabilirea termenului maximal de transmitere, inclusiv analizând prevederi implementate de state ce au deja sisteme similare de facturare electronică (Italia, Ungaria etc.)”, a precizat, pentru avocatnet.ro,
Sabina Zereș, Șeful Serviciului de comunicare, relații publice și mass media al ANAF.
Așa cum atenționam acum ceva timp, sistemul e-Factura
nu conține vreun termen în care firmele și PFA-urile trebuie să raporteze facturile electronice și
nici amenzi pentru ignorarea acestei obligații. Însă, așa cum reiese și din spusele celor de la ANAF, ambele aspecte urmează a fi reglementate în viitor.
Atunci când vorbește despre obținerea unei derogări și trecerea la un sistem unic de raportare, Sabina Zereș se referă la faptul că România are nevoie de aprobarea Comisiei Europene pentru a extinde obligativitatea folosirii sistemului e-Factura în relația B2B. Cu alte cuvinte, e-Factura va deveni obligatoriu pentru toți cei care emit facturi în relația B2B, nu doar în cazul produselor riscante, așa cum e în prezent.
Derogarea deja a fost cerută la începutul anului și reprezentanții Ministerului Finanțelor apreciau că în a doua jumătate a acestui an vor avea un răspuns de la autoritățile europene. Cel puțin atunci, planul inițial era ca trecerea la obligativitatea generală să se facă, treptat, în cursul anului 2023.
În prezent, începând din
iulie 2022, e-Factura este obligatoriu în relația B2G, pentru achiziții publice, și în relația B2B, pentru vânzările de produse riscante din punct de vedere fiscal.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)