avocatnet.ro 
În cadrul unui conflict de muncă ce avea la bază contestarea unei decizii de sancționare prin care salariatul a fost retrogradat pentru o perioadă de 50 de zile, fiindu-i totodată schimbat și locul în care își desfășura activitatea în această perioadă, salariatul a solicitat și plata orelor suplimentare, a muncii prestate în zilele de sărbătoare legală și în weekend.
Tribunalul București a respins cererea privind anularea deciziei de sancționare, reintegrarea în funcția deținută anterior și plata daunelor morale solicitate (200.000 de lei), dar și contestația privind constatarea modificării unilaterale a locului muncii.
În privința deciziei de sancționare, instanța a reținut că aceasta îndeplinea cerințele legale, inclusiv privind procedura cercetării disciplinare care, la rândul ei fusese respectată, chiar dacă salariatul s-a apărat susținând că nu mai locuia la adresa la care i-a fost transmisă convocarea.
De asemenea, s-a constatat că pentru punerea în aplicare a deciziei de sancționare, angajatorul a decis ca salariatul să-și îndeplinească sarcinile de serviciu în alt loc, însă fiind stabilită o clauză de mobilitate în cadrul contractului individual de muncă, nu se putea considera că a fost modificat, unilateral, locul muncii.
Plecând de la această situație, putem presupune că în contractul individual de muncă existau și prestațiile suplimentare, în bani sau în natură, negociate și stabilite potrivit art. 25 din Codul muncii, acest aspect nefiind precizat în hotărâre.
Presupunând că nu ar fi fost prevăzute aceste prestații suplimentare, putea fi invocată nulitatea acestei clauze, ținând cont de faptul avem la bază un drept recunoscut de lege salariatului, iar acesta nu fi putut renunța la el.
Astfel, Tribunalul București a respins toate aceste solicitări, însă nu și pe cea privind acordarea sumelor cuvenite pentru munca suplimentară, pentru cea prestată în sărbătorile legale și sporul de weekend.
Angajatorul s-a apărat susținând că nici nu a solicitat prestarea muncii suplimentare și nici nu și-a exprimat acordul pentru prestarea ei, deși Codul muncii prevede explicit că solicitarea trebuie să fie a sa și acordul al salariatului.
Potrivit Hotărârii Tribunalului București, a fost înlăturată apărarea angajatorului care a susținut că nu a solicitat salariatului să presteze muncă suplimentară și nici nu a știut că acesta a prestat-o, considerând că acesta a acționat din proprie inițiativă.
În acest sens, Tribunalul a precizat că „angajatorul, deținând prerogativa organizatorică, dar și poziția dominantă în raportul juridic de muncă, nu se poate apăra în mod temeinic că nu a știut că salariatul prestează muncă suplimentară în propriul lui beneficiu, câtă vreme este obligat să țină evidența muncii fiecărui salariat”.
Mai mult, instanța a reținut și că „a tolera conduita angajatorului care își manifestă acordul pentru munca suplimentară a salariatului fără a-și îndeplini obligația legală de a emite o solicitare expresă în acest sens reprezintă o validare a raționamentului potrivit căruia este permisă munca neremunerată, ceea ce contravine principiului constituțional al garantării dreptului la muncă.”
În respectiva cauză a fost administrată, pe lângă proba cu martori și proba cu expertiză contabilă, iar în „condițiile în care salariatul lucrează suplimentar cu acordul tacit al angajatorului, în opinia instanței, solicitarea ultimului este prezumată și poate fi dovedită prin orice mijloace de probă, precum în cazul de față”.
Astfel, angajatorul a fost obligat la plata următoarelor sume: 287 lei reprezentând spor ore suplimentare; 353 lei reprezentând spor ore lucrate sâmbăta; 198 lei reprezentând spor ore lucrate duminica; 470 lei reprezentând spor ore lucrate în zile de sărbătoare legală; 1003 lei reprezentând cheltuieli de judecată sub forma onorariului de expert.
Potrivit datelor publice existente pe portalul instanțelor, hotărârea Tribunalului București nu a fost atacată, aceasta fiind definitivă în acest moment.
patitul 2