Opinie: Declarația pentru evitarea suprataxării: O situație neacoperită de exemple, declarațiile cu date false și CIM care se termină în timpul lunii

Dilema contribuțiilor de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate pentru contractele de muncă cu timp parțial a fost (tot „parțial”) explicată în Ordinul 1855/2022, iar actul normativ prezintă și patru exemple, utile ce-i drept, însă nu pare rezolvată situația în care un salariat are două sau chiar mai multe contracte de muncă cu timp parțial, încheiate cu mai mulți angajatori, fără a depăși nivelul unei norme întregi.

Concret, salariul raportat la numărul de ore nu ar putea fi stabilit sub nivelul celui minim brut pe țară garantat în plată, însă numărul total de ore lucrate din luna respectivă ar putea să nu fie cel prevăzut pentru o normă întreagă, iar toți angajatorii vor fi în dificultate. 

Să continuăm, așadar, lista exemplelor date în ordin cu exemplul nr. 5 (adică cel care lipsește):

Deja repartizarea programului este (sau măcar presupunem) inegală, în condițiile art. 113 alin (2), coroborate cu cele ale art. 116 alin (1) și (2) din Codul muncii, deci nu se pune problema suspendării contractului în zilele în care salariatul nu lucrează.

În lipsa unor date precise privind numărul contractelor de muncă cu timp parțial încheiate la nivelul salariului minim prin raportare la numărul mediu de ore lucrătoare prevăzut de HG 1071/2021 și la nivelul salariului minim stabilit pe oră (15,239 lei), în acest caz avem (60 x 15,239 lei) + (40 x 15,239 lei) = 914,39 lei + 609,56 lei.

Pentru a simplifica putem spune că angajatorul A oferă un salariu de 1.000 de lei pentru 60 de ore/lună, iar angajatorul B, 650 de lei pentru 40 de ore, însă cumulat salariatul obține un salariu sub cel minim brut pe țară pentru o normă întreagă, iar ambii angajatori ar trebui să respecte dispozițiile privind plata diferenței.

Dar și în acest caz presupunem, așa cum a presupus și legiuitorul, că nu se poate trăi dintr-un venit sub nivelul salariului minim și salariatul va negocia astfel încât, cumulat, să depășească 2.550 de lei/lună din toate contractele de muncă cu timp parțial, urmând a depune la fiecare angajator o declarație, conform modelului prezentat în anexa Ordinului1855/2022 și în termenul stabilit.

Declarațiile date în fals

Un alt aspect important este cel privind consecințele pe care un salariat le poate suporta în cazul în care, pentru a evita o eventuală concediere, ar declara că a realizat  venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte și baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară, deși acest lucru nu ar fi real.

Practic, fiecare salariat care are încheiat un contract de muncă cu timp parțial și care are obligația de a depune la angajatorul respectiv o astfel de declarație ar trebui să se asigure că celălalt/ceilalți angajatori i-au eliberat un înscris (o adeverință) din care să rezulte salariul realizat și să compare nivelul acestuia cu cel al salariului minim.

Pentru a evita situațiile complicate în care s-ar putea ajunge, angajatorii care au încheiate contracte de muncă cu timp parțial ar trebui să explice salariaților care au obligația de a depune astfel de declarații, clar și concret, care sunt consecințele în cazul faptei de fals în declarații, chiar dacă nu este prevăzută expres o astfel de obligație.

Trebuie precizat că obligația angajatorilor de a elibera acest document (adeverința) este condiționată de solicitarea salariatului în cauză, iar în acest caz există două variante, în ambele salariatul fiind pus în dificultate.

Prima este cea în care nu dorește ca angajatorul cu care are încheiat contractul individual pentru care primește un salariu cel puțin egal cu cel minim brut pe țară să afle că mai are și unul sau mai multe contracte cu timp parțial și completează declarația bazându-se pe buna credință și pe faptul că ceea ce a stabilit este și înscris în Revisal și este declarat corespunzător, însă își asumă riscul de a declara ceva ce poate nu corespunde realității. 

A doua, cea în care solicită un înscris care să-i confirme că poate declara fără riscuri că obține venituri care depășesc nivelul salariului minim, îl poate pune în situația în care, contrar altor dispoziții legale, ar fi obligat practic să declare angajatorului că prestează și în baza altui/altor contracte de muncă.

Sigur, dacă buna-credință ar sta la baza tuturor contractelor de muncă, cel mai probabil nu ar trebui să existe probleme, însă nu mai puțin adevărat este și faptul că aceste situații ar putea încălca dreptul constituțional la muncă al salariaților dacă aceștia ar fi prejudiciați.

La fel de adevărat este și că un control de constituționalitate al acestor dispoziții ar fi posibil, dacă ne referim la salariați, numai în cazul unui litigiu ajuns în fața instanței, potrivit Legii 47/1992, ceea ce complică suficient procedura.

Cu alte cuvinte, pentru a evita orice posibil fals în declarații, salariații ar trebui să solicite/obțină și să păstreze documentul eliberat care atestă că realizează venituri care depășesc nivelul salariului minim, iar angajatorii care primesc aceste declarații să le înregistreze și să le păstreze în bune condiții pentru a le prezenta organelor de control la nevoie.

Dacă pentru angajatori avem o dispoziție clară privind evidența acestor declarații, pentru salariați există recomandarea (neprecizată de actul normativ) de a păstra înscrisurile/adeverințele eliberate de ceilalți angajatori care au stat la baza declarației.

Contractele care se termină în cursul lunii

Pentru a păstra echilibrul (care ar trebui să guverneze orice relație de muncă) trebuie să amintim și de riscul pe care legiuitorul a stabilit că orice angajator care are încheiate contracte de muncă cu timp parțial trebuie să și-l asume, iar aici nu mă refer la situația în care, cu rea-credință, salariatul ar declara verbal la începutul relației de muncă sau la începutul lunii că va realiza venituri cel puțin egale cu salariul minim și din alte contracte, ci la cazul în care pe parcursul lunii încetează relația/relațiile de muncă care îi asigurau acel nivel.

În acest caz, luând în calcul că obligația salariatului este de a depune declarația „până la data de 5 a lunii următoare celei pentru care se constituie drepturile salariale”, ea nu ar putea fi executată înainte de sfârșitul lunii respective - avem în vedere intervalul 1-5 ale lunii următoare.

Astfel, dacă salariatul cu timp parțial are unul sau mai multe contracte active și, deși cumulat ar depăși nivelul salariului minim pentru luna respectivă, un contract încetează pe parcursul lunii respective, angajatorul respectiv nu ar mai putea primi declarația prevăzută de Ordinul 1855/2022 și ar fi obligat să suporte diferența pentru contribuții.