În curând, informațiile legate de livrările de colete cu plata în sistem ramburs, trimise de comercianții online către clienți, vor ajunge lunar la Fisc. Și vor include și datele persoanelor fizice care primesc acele colete. În acest context, persoanele fizice trebuie să știe că vor cere degeaba Fiscului să le fie șterse datele, pentru că dreptul de a fi uitat, din Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), nu se aplică în această situație.
Noua obligație declarativă este introdusă, prin
OUG 67/2022, pentru furnizorii de servicii poștale, printre care se numără și
firmele de curierat,
care se ocupă de trimiteri de colete în sistem ramburs. Raportările vor fi transmise începând cu livrările aferente lunii decembrie 2022, acestea urmând să fie făcute lunar.
Scopul principal al măsurii este ca Fiscul să identifice mai ușor comercianții online care nu-și respectă, parțial sau integral, obligațiile declarative și de plată pe care le au. Însă prin acest demers
Fiscul va prelucra inclusiv datele personale ale clienților persoane fizice. Practic, vorbim de orice persoană obișnuită care comandă produse online și optează pentru plata coletelor la livrare.
Astfel, autoritățile vor putea să adune și să păstreze datele clienților persoane fizice
timp de cinci ani de la primirea lor prin declarația specială.
„Perioada de stocare a datelor (...) este de 5 ani, calculată de la data primirii de către organul fiscal central, urmând ca datele să fie șterse automat după împlinirea acestui termen. Furnizorul de servicii poștale informează persoanele ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate privind transmiterea acestora către organul fiscal central. Persoanele ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate (...) beneficiază de toate drepturile prevăzute de [GDPR]”, este explicat în ordonanță.
Unul dintre drepturile pe care le au persoanele fizice, în baza articolului 17 din
GDPR, este
dreptul de a fi uitat. Adică dreptul de a solicita ștergerea datelor personale pe care le prelucrează un operator, indiferent că acesta este o companie sau o entitate publică.
Cu toate acestea, există anumite situații reglementate în mod expres în care dreptul de a fi uitat
nu se poate aplica. Una dintre aceste situații este cea în care prelucrarea de date e necesară pentru
respectarea unei obligații prevăzute în legislația europeană sau autohtonă.
Din moment ce obligația de a prelucra datele personale ale celor care primesc colete cu plata în sistem ramburs este trecută într-o lege,
orice solicitări făcute la Fisc în baza dreptului de a fi uitat vor fi respinse. Informația ne-a fost confirmată de
Alin Popescu, avocat specializat în domeniul prelucrării datelor personale, care a precizat, însă, că cei refuzați se pot adresa ulterior
autorităților specializate sau instanțelor judecătorești.
De ce vrea, totuși, Fiscul să aibă aceste date personale? Dintr-un
comunicat venit după adoptarea OUG 67/2022 reiese că motivul e destul de simplu:
pentru a da de urma comercianților online, atunci când e nevoie.
„Prin stabilirea realității relației comerciale dintre cumpărătorul și vânzătorul implicați în comerțul online, Fiscul poate avea acces la confirmarea cel puțin a beneficiarului, care are interesul direct să primească factură fiscală și să beneficieze astfel de garanția legală, și indirect să determine plata taxelor și impozitelor aferente veniturilor încasate de vânzător din comercializarea produselor respective”, scrie în comunicatul dat de Serviciul de comunicare, relații publice și mass media al Fiscului.
Comentarii articol (2)