Stagiarul e considerat debutantul în profesie, angajat cu contract individual de muncă, atâta vreme cât nu are experiență în muncă (ce poate fi dovedită), în același domeniu, dobândită anterior absolvirii. Despre stagiatură, la modul general, aflăm din Legea 335/2013, recent modificată în speranța facilitării încheierii mai multor contracte de stagiatură, dar sunt reglementări speciale pentru stagiatura din anumite profesii (avocații, notarii, tinerii judecători și procurori etc.). În aplicarea Legii 335 mai avem însă și norme cuprinse în HG nr. 473/2014 - important de știut că aceste norme au, într-o anexă, inclusiv un model-cadru de contract de stagiatură. Și Codul muncii ne spune, pe scurt, că stagiarul e considerat angajatul, în primele șase luni după absolvirea studiilor superioare, dar prevederile din cod sunt destul de „subțirele”.
Din start, stagiarul nu este același lucru cu internul, din Legea 176/2018 - o comparație scurtă, aici. Internul nu e neapărat un debutant în profesie, între multe altele.
Practic, dacă angajezi tineri recent ieșiți de pe băncile facultății (legea se referă la „absolvenții de învățământ superior”) și sunt la prima experiență în muncă în domeniul tău de activitate de când au terminat studiile, atunci îi poți considera stagiari - dar e important să fie același domeniu cu cel de studii. Nu sunt relevante experiențele de muncă anterioare dacă sunt în alte domenii sau care au lucrat, dar fără forme legale ori ca voluntari. Din contră, nu sunt stagiari cei care nu au terminat încă facultatea sau care, deși recent absolvenți, au mai lucrat înainte în același domeniu de activitate cu cel unde se angajează acum. De asemenea, dacă au absolvit facultăți cu specializări care nu au nicio legătură cu domeniul tău de activitate, nu pot fi considerați stagiari.
Stagiatura este, de fapt, perioada care asigură tranziția absolvenților de învățământ superior de la sistemul de educație la piața muncii. Iar Legea 335 stabilește că ea durează șase luni.
La o primă vedere, tânărul debutant trebuie să bifeze destul de multe condiții ca să fie considerat stagiar în sensul acestei legi și s-ar putea spune, cu un sâmbure de adevăr, că Legea stagiaturii a rămas un pic în urmă în raport cu realitățile pieței muncii, chiar și cu recentele modificări aduse (care n-au făcut decât să mai taie din formalități). Chiar și așa, prevederile sale sunt încă relevante pentru situația multor absolvenți de studii superioare.
Să zicem că tânărul debutant ce urmează să fie angajat îndeplinește cerințele să fie considerat stagiar. Este el, automat, un angajat stagiar? Da și nu. Da, pentru că așa zice Codul muncii, nu neapărat pentru că, dacă nu are un contract de stagiu și nu face, propriu-zis, stagiatură conform Legii 335, spunem doar că ar trebui să fie considerat stagiar și „tratat” ca atare, dar că nu a fost așa și în practică.
Art. 31 Codul muncii „(5) Pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior, primele 6 luni după debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu. Fac excepție acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârșitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu o adeverință, care este vizată de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială de competență acesta își are sediul. (6) Modalitatea de efectuare a stagiului prevăzut la alin. (5) se reglementează prin lege specială.” |
Stagiatura presupune un contract, care este accesoriu celui de muncă și acordul ambelor părți, se desfășoară în baza unui program de activități aprobat de angajator și presupune coordonarea unui mentor, ales conform Legii 335 din rândul angajaților companiei, o evaluare și un raport de stagiu. Stagiarul primește însă salariul, conform normei sale de muncă, având dreptul la cel puțin salariul minim garantat.
- Contractul de stagiu se încheie odată cu încheierea contractului individual de muncă - nu înainte, nu după. Acesta nu poate îmbrăca decât forma scrisă.
- Durata stagiului este obligatoriu de șase luni. Dar asta nu împiedică terminarea raportului dintre părți mai devreme. Fiind accesoriu contractului de muncă, dacă acesta încetează, încetează și contractul de stagiu și stagiatura. Tot așa, dacă se suspendă contractul de muncă, se suspendă și contractul de stagiu ș.a.m.d..
Partea interesantă și, poate, mai puțin cunoscută când se vorbește de posibilitatea de a lucra cu stagiari e că, similar încetării contractului de muncă în perioada de probă, perioada de stagiu de șase luni oferă același beneficiu părților - acela de a termina contractul de muncă, exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia. Premisa e ca evaluare să nu arate bine, adică stagiarul să nu fi promovat-o.
„Un angajator mai poate încadra, o singură dată pe același post, un absolvent de învățământ superior care să efectueze stagiu în baza unui contract de stagiu, anexă la contractul individual de muncă, în condițiile prezentei legi” prevede legea.
Există și un alt motiv pentru care angajatorii ar putea fi încurajați să încheie contracte de stagiatură - teoretic, poate să ceară de la stat, pe perioada derulării contractului de stagiu, o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună. Singura probleme că sumele acestea sunt acordate din bugetul asigurărilor de șomaj și doar în limita fondurilor alocate cu această destinație.