Regulile după care va fi acordat concediul de îngrijitor, introdus recent în Codul muncii, au fost aprobate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și joi au apărut și în Monitorul Oficial. În document sunt enumerate și bolile pentru care va putea fi cerut acest concediu, dar și actele pe care trebuie să le aducă angajatorilor salariații care au beneficiat de acest drept.
Concediul de îngrijitor poate avea o durată de maximă de cinci zile lucrătoare pe an și
poate fi acordat de angajatori, la cerere, salariaților care îngrijesc ori sprijină o rudă sau o persoană ce stă în aceeași locuință cu aceștia, cu probleme grave de sănătate. Conform prevederilor din Codul muncii, prin rude se înțeleg fiul, fiica, mama, tatăl sau soțul ori soția unui salariat.
Potrivit Ordinului MMSS/MS nr. 2172/3829/2022, documentele prin care se va face dovada faptului că persoana căreia i-a oferit îngrijire sau sprijin este rudă sunt actul de identitate, certificatul de naștere sau certificatul de căsătorie, după caz.
În cazul în care este vorba de o persoană care nu îi este rudă sau soț/soție, dar care locuiește în gospodărie cu salariatul, e necesar, după caz, actul de identitate al persoanei care necesită îngrijire din care să rezulte același domiciliu sau reședință cu salariatul, actul prin care persoana a fost luată în spațiu, adeverința de la asociația de proprietari/locatari sau declarația pe propria răspundere a salariatului din care să rezulte faptul că persoana locuiește în aceeași gospodărie cu acesta, cel puțin pe perioada concediului de îngrijire.
Documentele justificative vor trebui să fie depuse de salariat în cel mult 30 de zile lucrătoare de la momentul în care a cerut acordarea concediului de îngrijitor.
Documentul medical prin care se face dovada existenței problemei medicale grave va fi biletul de externare din spital sau, după caz, adeverința medicală emisă de medicul curant sau de familie al persoanei îngrijite.
Lista problemelor medicale grave pentru acordarea concediului de îngrijitor conține mai multe categorii de afecțiuni, de la cele oncologice, la cele neurologice, digestive, ale sistemului cardiovascular sau de psihiatrie.
În cadrul listei de boli sunt prevăzute și afecțiunile pediatrice grave, afecțiuni pediatrice care pot cauza deficiențe funcționale severe , dar și afecțiuni de diabet zaharat (în primele trei luni de la debutul diabetului de tip 1 la copil sau în primele 12 luni de viață a copilului diagnosticat cu acest tip de diabet).
Salariații care vor avea nevoie să acorde îngrijire rudelor sau celor cu care locuiesc pentru boli grave o vor putea face, iar angajatorii au obligația de a oferi acest tip de concediu salariaților.
Dacă refuză acordarea acestui concediu, firmele riscă amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 lei. Spre deosebire de concediile medicale, pentru acest tip de concediu nu este prevăzută nicio perioadă minimă de vechime în firmă sau muncă, iar timpul petrecut în concediul de îngrijitor
nu afectează durata concediului anual de odihnă.Potrivit prevederilor Codului muncii, drepturile pe care le-a dobândit un salariat anterior acordării concediului de îngrijitor se vor menține pe toată durata concediului. Angajatorii nu vor putea să dea afară un salariat în timpul în care acesta este în concediu de îngrijitor.
Comentarii articol (1)