ACCES PREMIUM
De ce premium?
Reminder: Anul fiscal 2017 se prescrie la data de 11 martie 2024
În mod normal, anul fiscal 2017 ar fi trebuit să se prescrie la 1 iulie 2023. Însă, din cauza măsurilor luate de Guvern în primul an al pandemiei de coronavirus, prescripția intervine abia în primăvara anului 2024, conform specialiștilor. În 2023 s-a prescris numai anul fiscal 2016.
Articolul continuă mai jos
Anul fiscal 2017 este al doilea pentru care se aplică noua regulă privind prescrierea, ce a fost introdusă de noul Cod de procedură fiscală la 1 ianuarie 2016.
Mai precis, dacă pe vechiul cod regula era că termenul de cinci ani în care Fiscul are dreptul să stabilească obligații fiscale curge de la data de 1 ianuarie a anului următor (articolul 91 din OG 92/2003), pe noul cod regula este că
termenul curge de la data de 1 iulie a anului următor (articolul 110 din Legea 207/2015). Cu alte cuvinte,
anul fiscal 2015 a fost ultimul pentru care s-a aplicat regula prescrierii la 1 ianuarie, iar
anul fiscal 2016 a fost primul pentru care s-a aplicat regula prescrierii la 1 iulie (prescrierea lor a fost întârziată).
Așadar, anul fiscal 2017 se numără printre cei pentru care prescrierea intervine mai târziu decât ar trebui din cauza măsurilor impuse de Guvern în contextul pandemiei. OUG 48/2020 a suspendat, timp de mai multe luni, dreptul Fiscului de a stabili creanțe fiscale (perioada 16 aprilie - 25 decembrie 2020). Exact această perioadă de suspendare se adaugă la termenul obișnuit la care trebuia să se prescrie anul 2017.
Situația aceasta specială
a fost explicată, pentru avocatnet.ro, de avocații de la Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL, societate de avocatură asociată cu EY România. Aceștia au confirmat că anul fiscal 2017
nu s-a prescris în 2023, ci se prescrie abia în 2024, conform următoarelor calcule:
- anul 2017 trebuia să se prescrie la 1 iulie 2023,
- dar se adaugă 253 de zile (perioada de suspendare amintită mai sus),
- astfel că prescrierea intervine, de fapt, la 10 martie 2024,
- dar, pentru că 10 martie a picat duminica, termenul s-a prorogat până luni, pe 11 martie 2024,
- ceea ce înseamnă că abia în ziua de 12 martie 2024 putem considera că Fiscul nu mai poate verifica anul 2017.
Avocații ne-au explicat raționamentul în contextul prescrierii anului 2015 și ne-au spus că regula e valabilă și pentru anul 2017:
„Actul se poate îndeplini şi în ziua în care termenul de prescripţie se împlineşte - dacă inspecţia fiscală începe în 13 septembrie 2021 cu privire la anul 2015, atunci ea va începe în mod legal. În consecinţă, începând cu ziua de 14 septembrie 2021 putem considera că Fiscul nu mai poate verifica anul 2015. Acelaşi raţionament este valabil şi pentru celelalte perioade (adică anii 2016, 2017, 2018 și 2019 - n. red.).”Dreptul Fiscului de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de cinci ani de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, așa cum scrie la articolul 110 din noul Cod de procedură fiscală. Dacă termenul de prescripție se împlinește, atunci Fiscul pur și simplu nu mai are voie să stabilească creanțe fiscale.
Mai departe, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, așa cum scrie la articolul 215 al Codului. Dacă termenul este depășit, atunci autoritățile nu mai pot demara executarea silită a datornicilor, iar creanțele sunt șterse din evidențe, scrie la articolul 218.
Citește mai mult despre
prescriere datorii,
prescriere datorii fiscale,
datorii fiscale,
prescriptie,
prescriptia extinctiva,
prescriptie creante fiscale,
prescriptie datorii,
prescriptie fiscala,
datorii la ANAF,
datorii la stat,
coronavirus
Specialiști citați în acest articol
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL (denumită anterior Radu și Asociații SPRL) este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică, cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată, având o practică importantă de controverse și dispute fiscale. Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este membră a societăților din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2400 de avocați în mai mult de 90 de jurisdicții.
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (3)