Derivativele, instrumente financiare din ce în ce mai atractive pentru companii în contextul inflaționist. Implicațiile de TVA

Articol scris de Ana Săbiescu, Senior Manager, și Monica Zipiș, Consultant Senior, Taxe Indirecte, Deloitte România.

Astfel, pe măsură ce operatorii economici se confruntă cu o presiune din ce în ce mai mare pe reducerea cheltuielilor, pentru a menține sau a crește profitabilitatea, instrumentele derivate joacă un rol din ce în ce mai important în cadrul operațiunilor financiare desfășurate de aceștia.

Ce sunt mai exact instrumentele financiare derivate? Instrumentele derivate sunt contracte financiare bazate pe valoarea unui activ-suport, al unui grup de active sau al unui indicator de referință. Exemple de active de bază sunt barilul de petrol, energia, dar și titluri financiare, indici de securitate, rate de referință sau o combinație între acestea.

Prin astfel de contracte, societățile semnatare stabilesc termenii în care vor răspunde la schimbările viitoare ale valorii activului-suport. Prin urmare, acestea pot fi utilizate exclusiv cu scopul de a obține un câștig financiar, dar și pentru a proteja operatorii economici de evoluții nefavorabile ale prețurilor, gestionarea riscurilor fiind una dintre cele mai importante funcții ale instrumentelor financiare derivate. Cele mai obișnuite instrumente financiare derivate sunt opțiunile, contractele futures, forward sau swap, precum și diferite variații ale acestora.

Derivativele au fost intens utilizate pe piețele internaționale și, din acest considerent, atent monitorizate din perspectivă juridică și prin prisma potențialului impact asupra fluxurilor financiare.

Unde încadrăm derivativele din perspectiva TVA? Tratamentul de TVA aplicabil instrumentelor derivative nu este specific acoperit de legislația națională și europeană, având în vedere că nu există prevederi sau linii directoare clare cu privire la taxarea acestor instrumente derivate. Chiar și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (spețele C-172/96 First National Bank of Chicago și C-264/14 Hedqvist) este limitată atunci când se analizează instrumentele derivate, în comparație cu jurisprudența existentă pe alte subiecte de TVA.

În 2007, Comisia Europeană a anticipat creșterea interesului pentru derivative și a publicat o propunere de directivă pentru modificarea Directivei europene de TVA (112/2006) în ceea ce privește tratamentul asigurărilor și al serviciilor financiare. Propunerea includea și reglementări privind tratamentul de TVA pentru derivativele decontate prin plata în numerar, fără livrarea fizică a activului-suport. Modificările propuse de Comisia Europeană indicau faptul că utilizarea anumitor instrumente derivate intră sub incidența operațiunilor financiare, astfel încât acestea ar trebui să fie tratate ca tranzacții scutite de TVA, fără drept de deducere, în baza art. 135 alin. (1) din Directiva europeană de TVA.

Însă, având în vedere complexitatea domeniului de TVA, statele membre nu au ajuns la un consens pe această propunere, așa că, în 2016, a fost retrasă de către Comisia Europeană. Prin urmare, provocarea de a stabili tratamentul de TVA aplicabil în cazul tranzacțiilor cu instrumente derivate rămâne la fel de presantă.

Tratamentul de TVA al instrumentelor derivate cu decontare în numerar are implicații importante și în ceea ce privește dreptul de a deduce TVA aferentă achizițiilor derulate în legătură cu instrumente de acest gen. În astfel de cazuri, vorbim de achiziții aferente operațiunilor financiare, care sunt scutite de TVA, fără drept de deducere. Prin excepție, legislația națională și europeană prevăd faptul că societățile pot beneficia de deducerea TVA aferentă achizițiilor efectuate pentru realizarea acestor tipuri de operațiuni către clienți din afara Uniunii Europene.

Inconsecvență în practica întâlnită în alte state membre. Lipsa reglementărilor la nivelul UE în ceea ce privește instrumentele derivate atrage o abordare diferită între statele membre cu privire la aplicarea tratamentului de TVA. De-a lungul timpului, Curtea de Justiție a UE a trasat anumite principii direct aplicabile statelor membre, cum ar fi atât principiul neutralității (ce prevede faptul că, în interiorul fiecărei țări, sarcina fiscală pentru produsele de aceeași natură trebuie să fie egală, independent de lungimea lanțului de tranzacționare), cât și principiul egalității de tratament (ce impune ca situațiile comparabile să nu fie tratate într-un mod diferit și ca situațiile diferite să nu fie tratate în același fel).

Majoritatea statelor membre consideră tranzacțiile cu derivative cu decontare în numerar drept operațiuni privind instrumentele financiare, scutite de TVA, fără drept de deducere (de exemplu, Suedia). Acest regim este aplicat și de anumite țări din afara UE (Norvegia și Elveția). În România, instrumentele derivate nu sunt definite în legislația națională și nici nu există îndrumări specifice cu privire la tratamentul de TVA al acestora.

În concluzie, cel puțin până când se va stabili o bază legală la nivel european și național privind operațiunile ce implică instrumentele derivate, acestea trebuie să fie atent analizate de la caz la caz, în contextul legislației în vigoare în prezent, dar și în baza principiilor neutralității și egalității de tratament, enunțate de Curtea de Justiție a UE.