Legea nr. 367/2022 a dialogului social prevede mai multe (și mai detaliate) obligații în materia informării, care le revin angajatorilor, așa cum prezentam recent într-un alt material, tendința fiind aceea de creștere a transparenței față de angajați și față de cei care le reprezintă interesele. Noua lege prevede și o obligație anuală de informare, mai exact, de a organiza o sesiune publică de informare privind drepturile individuale și colective ale angajaților/lucrătorilor, ce va reveni angajatorilor pentru unitățile unde nu există organizații sindicale constituite:
„Art. 33 (1) În unitățile unde nu sunt constituite organizații sindicale, angajatorul are obligația ca, cel puțin o dată pe an, să permită organizarea unei sesiuni publice de informare privind drepturile individuale și colective ale angajaților/lucrătorilor, la cererea federațiilor sindicale din sectorul de negociere colectivă al unităţii respective, cu invitarea reprezentanţilor acestor federaţii.
(2) Locul, data și ora la care se organizează sesiunile publice de informare potrivit alin. (1) sunt făcute publice, prin afișare, la loc vizibil, la toate punctele de acces în unitate sau prin comunicare, prin orice alte mijloace de informare, cu cel puțin 15 zile înainte de desfășurarea lor”.
Din textul de mai sus se observă că obligația apare doar ca urmare a unei solicitări a federației sindicale din sectorul de negociere colectivă al unității respective. Și, desigur, nu vizează toți angajatorii. Practic, dacă la nivelul acelei unități există o organizație sindicală, solicitarea pentru o atare sesiune publică de informare nu va exista.
Nu avem o sancțiune expresă, directă, pentru încălcarea acestei obligații și nici nu putem vorbi de o situație-premisă pentru declanșarea unui conflict colectiv de muncă, dar avem o sancțiune expresă pentru nerespectarea dreptului la informare și consultare - o amendă cuprinsă între 15.000 și 20.000 de lei.