Verificare documentară: O decizie de impunere emisă nejustificat de DGAF, suspendată în instanță

„(...) a fost evidențiat faptul că verificarea documentară este o procedură ce permite emiterea deciziei de impunere, astfel cum prevede art. 149 din Codul de procedură fiscală, în doar două situații, respectiv când contribuabilul nu pune la dispoziția organelor de control documentele solicitate în termen de 30 de zile sau când documentele prezentate de contribuabil nu sunt suficiente pentru clarificarea situației fiscale.

Instanțele de judecată au validat poziția contribuabilului, considerând că, la o verificare sumară a probelor, nu rezultă că acesta nu s-ar fi conformat solicitării DGAF și nici că documentele prezentate nu ar fi fost suficiente pentru clarificarea situației de fapt fiscale. Astfel, prima instanță de judecată a dispus suspendarea efectelor deciziei de impunere, soluție menținută recent și prin hotărârea Curții de Apel Ploiești, care a soluționat recursul în cauză”, scriu, într-un articol remis luni redacției noastre de D&B David și Baias, Ana Maria Iordache, Avocat Partener, și Valentina Pință, Avocat.

Conform sursei citate, în speță a fost vorba de o verificare documentară demarată de DGAF la un producător din industria auto. Deși compania a furnizat, la solicitarea inspectorilor și în cadrul termenului legal, clarificările necesare, autoritățile tot au decis să emită o decizie de impunere.

„DGAF a desfășurat inițial un control antifraudă la un producător din industria auto în cadrul căruia a solicitat note explicative și documente pentru a stabili tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din dobânzi de către un nerezident. În urma acestui control, printr-o solicitare de informații transmisă contribuabilului, DGAF susține că a demarat o verificare documentară, soldată în cele din urmă cu emiterea unei decizii de impunere. (...)

Soluția definitivă pronunțată recent de Curtea de Apel Ploiești este binevenită, mai ales în contextul în care DGAF își exercită noile competențe de efectuare a verificării documentare cu încălcarea scopului pentru care această modalitate de control a fost inițial prevăzută de legiuitor. În niciun caz, organele de control nu pot stabili tratamentul fiscal aplicabil tranzacțiilor în cadrul procedurii de verificare documentară, o atribuție specifică procedurii de inspecție fiscală, și, mai mult, nu pot proceda la impunerea de obligații fiscale suplimentare prin estimarea bazei de impozitare, așa cum s-a procedat prin decizia ale cărei efecte au fost suspendate definitiv de instanța de judecată”, au explicat avocatele.

Atunci când vine vorba despre verificarea documentară derulată de la distanță de Fisc (inclusiv de inspectorii antifraudă), care este supranumită desk audit, avem în prezent mai multe probleme decât certitudini, așa cum reiese din spusele fiscaliștilor. Practic, vorbim de un tip de control reglementat sumar de care autoritățile se folosesc pentru a impune contribuabililor, pe repede înainte, sume suplimentare de plată.