Practica grupurilor de societăți înființate de antreprenori români, dar nu numai, arată că, de multe ori, astfel de grupuri s-au dezvoltat mai degrabă ad-hoc, explorând și exploatând oportunități de business. Așadar, aproape inevitabil, la un moment dat, orice antreprenor român cu dețineri directe/indirecte în mai multe entități, române sau străine, ajunge să se întrebe și să analizeze dacă ar fi benefică înființarea unei entități de tip holding, care să dețină participațiile în restul entităților din grup și daca da, unde să fie înființată o astfel de entitate. Ar fi România o jurisdicție favorabilă în acest sens?
Sfârșiturile de an reprezintă de multe ori o bună oportunitate pentru rezumare și conștientizare a status-quo-ului în general în vederea, desigur, a aducerii de îmbunătățiri în anul care urmează,
organizarea juridică și fiscală a grupurilor de entități nefăcând excepție. Cu atât mai mult în acest an când contextul economic local și regional impune analizarea și explorarea oricăror oportunități care ar putea genera
economii sau o administrare mai eficientă a fluxurilor de numerar. Astfel, ne propunem să rezumăm în continuare principalele elemente care trebuie avute în vedere atunci când se analizează
oportunitatea organizării unei entități de tip holding în România.
Pe scurt, o entitate holding este
o societate-mamă care deține interese sau controlează alte entități din grup și care, în afară de deținerea și administrarea acestor interese, nu desfășoară, în general, alte tipuri de operațiuni comerciale. Înființarea de entități holding ar putea face sens, spre exemplu, pentru
antreprenorii care dețin direct participații în mai multe entități,
aducând toate aceste entități sub controlul/administrarea entității holding (sau mai multe entități holding, după caz). Entitatea holding
nu beneficiază, în România, de o reglementare sau statut juridic special, având, în general, aceeași formă de organizare ca orice altă entitate (în general, societate cu răspundere limitată sau societate pe acțiuni).
Din punct de vedere fiscal, legislația română, aidoma altor sisteme fiscale din Uniunea Europeană (cum ar fi jurisdicții tradiționale de holding: Luxemburg, Cipru, Olanda etc.) sau din lume conține
prevederi fiscale favorabile pentru înființarea de entități holding.
Astfel, unul dintre beneficiile fiscale prevăzute de legislație relevant pentru holding-uri este dat de
tratamentul fiscal favorabil prevăzut pentru veniturile din dividende - dividendele colectate de entitatea holding de la societățile operaționale pot fi, în anumite condiții,
neimpozabile (condiția de bază fiind ca societatea holding să dețină, pe o perioadă neîntreruptă de un an, minimum 10% din capitalul social al entității care distribuie dividendele). Așadar, față de situația încasării dividendelor direct de către o persoană fizică (când veniturile din dividende ar fi impozabile), entitatea holding poate implementa un mecanism de redistribuire/utilizare a resurselor de numerar în cadrul grupului
mult mai eficient.
De asemenea,
veniturile din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare sunt, de asemenea,
neimpozabile (cu îndeplinirea anumitor condiții). Așadar, eventuale înstrăinări ale titlurilor de participare deținute în societățile operaționale pot fi implementate fără costuri fiscale semnificative. De același tratament fiscal beneficiază și
veniturile din lichidarea unei societăți, putând fi, așadar, implementate diverse tipuri de reorganizări de acționariat în cadrul grupului de entități, care beneficiază de tratamente fiscale favorabile (comparativ cu situația deținerilor directe de către persoane fizice).
Și din perspectiva
consolidării fiscale (atât din perspectiva impozitului pe profit, cât și a TVA), legislația locală conține prevederi favorabile, permițând implementarea consolidărilor și, așadar, obținerea unor compensări între obligațiile de plată și eventuale pierderi fiscale sau sume de TVA de rambursat.
Un alt element care ar putea avea relevanță în decizia implementării unei entități de tip holding în România, eventual comparativ cu înființarea ei în afara României, se referă la
posibilitatea implementării de diverse structuri de remunerare/fidelizare a angajaților (la care ne putem referi, generic, drept stock-option plans sau planuri de acțiuni). Și din această perspectivă, legislația din România permite implementarea unor astfel de structuri, local, în România, atât din punct de vedere juridic, fiind favorabil reglementate din punct de vedere fiscal.
Iar din punct de vedere al costurilor de administrare, cel mai probabil, înființarea și administrarea unei entități de tip holding este
mai puțin costisitoare în România, comparativ cu alte jurisdicții.
Așadar, putem concluziona fără dubiu că
și în România, precum în alte jurisdicții tradiționale de holding, avem legislație benefică, cel puțin fiscală, pentru înființarea și administrarea entităților de tip holding de către antreprenorii români. Privind, însă, în ansamblu, un sistem juridic și fiscal mai stabil, precum și o cooperare mai eficientă cu administrația fiscală, ar putea contribui și mai mult la atractivitatea României din această perspectivă, chiar și pentru antreprenori străini.