Astfel, deoarece vârsta minimă de pensionare este raportată la data nașterii, putem afla cine poate ieși la pensie anul acesta.
Mai exact, dacă îndeplinesc și condiția stagiului de cotizare, persoanele ce ating vârsta standard de pensionare în 2023 pot cere să iasă la pensie.
Pentru bărbați, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani. Pentru femei însă, vârsta standard de pensionare este, de principiu, de 63 de ani, dar ea va fi atinsă treptat, prin eșalonare, până în 2030. În 2023, de exemplu, femeile se pot pensiona la 62 și 62 de ani și o lună (în funcție de perioada anului, dar se găsesc detalii mai jos).
Bărbații care se pot pensiona pentru limită de vârstă în 2023
În cazul pensionării bărbaților, lucrurile sunt simple. Concret, se vor putea pensiona în 2023 cei care împlinesc 65 de ani în acest an și care au îndeplinit condițiile minime de cotizare: cel puțin 15 ani munciți legal.
2023 | |
Vârsta standard de pensionare împlinită | 65 de ani |
Stagiul minim de cotizare realizat | 15 ani |
Stagiul complet de cotizare realizat | 35 de ani |
Trebuie menționat că există bărbați care pot ieși la pensie mai devreme, respectiv cei care au lucrat în condiții grele (condiții deosebite de muncă și condiții speciale de muncă). În esență, aceștia beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare, proporțional cu perioada de timp lucrată în condiții grele.
Femeile care se pot pensiona pentru limită de vârstă în 2023
După cum spuneam, cu toate că atât bărbații, cât și femeile trebuie să îndeplinească cerințele minime de vârsta și de cotizare, vârsta la care pot ieși la pensie diferă. Astfel, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 63 de ani, potrivit legii pensiilor.
Pe de altă parte, această limită nu a fost încă atinsă, ca-n cazul bărbaților, ci crește în fiecare an, până o va atinge în 2030. Diferit este și stagiului complet de cotizare, care, deși este tot de 35 de ani, în mod normal, el va fi atins prin eșalonare în următorii ani.
Ianuarie-Februarie 2023 | |
Vârsta standard de pensionare împlinită | 62 de ani |
Stagiul minim de cotizare realizat | 15 ani |
Stagiul complet de cotizare realizat | 32 de ani |
Martie-Aprilie 2023 | |
Vârsta standard de pensionare împlinită | 62 de ani |
Stagiul minim de cotizare realizat | 15 ani |
Stagiul complet de cotizare realizat | 32 de ani și o lună |
Mai 2023 | |
Vârsta standard de pensionare împlinită | 62 de ani |
Stagiul minim de cotizare realizat | 15 ani |
Stagiul complet de cotizare realizat | 32 de ani și două luni |
Iulie 2023 | |
Vârsta standard de pensionare împlinită | 62 de ani și o lună |
Stagiul minim de cotizare realizat | 15 ani |
Stagiul complet de cotizare realizat | 32 de ani și două luni |
August-Septembrie 2023 | |
Vârsta standard de pensionare împlinită | 62 de ani și o lună |
Stagiul minim de cotizare realizat | 15 ani |
Stagiul complet de cotizare realizat | 32 de ani și trei luni |
Octombrie-Noiembrie 2023 | |
Vârsta standard de pensionare împlinită | 62 de ani și o lună |
Stagiul minim de cotizare realizat | 15 ani |
Stagiul complet de cotizare realizat | 32 de ani și patru luni |
Asemenea bărbaților, și femeile pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare (cea din tabelul de mai sus) dacă au lucrat în condiții grele, proporțional cu perioada de timp lucrată astfel.
Totodată, femeile au și opțiunea să aleagă să lucreze până la 65 de ani. Cele care optează să lucreze până la 65 de ani, chiar dacă se puteau pensiona, nu se mai pot răzgândi ulterior.
Comentarii articol (163)