În speța ce „a declanșat” discuția de la CJUE, avocatul încheiase cu clientul său mai multe contracte în care onorariile erau stabilite pe baza unui tarif orar (100 de euro), fără nicio altă precizare - de pildă, care ar fi un număr estimat de ore necesare pentru serviciul cutare sau cutare. Clientul a primit, la final, o notă de plată de aproape 10.000 de euro, pe care a refuzat să o achite integral. Și, astfel, avocatul și clientul său au ajuns în fața unui judecător.
În contextul Directivei privind clauzele abuzive, judecătorul lituanian a întrebat CJUE dacă noțiunea de obiect principal al contractului se aplică și unei clauze nenegociate în mod individual și cuprinse în contractul dintre avocat și clientul său (prestări servicii juridice) prin care se stabilește prețul și modalitatea de calcul, iar dacă e suficient să fie precizat tariful orar pentru a putea vorbi de o clauză clară și inteligibilă. Dar, poate mai important, judecătorul lituanian a vrut să știe dacă, în ipoteza considerării clauzei ca fiind abuzivă, clientul va trebui repus în situația în care s-ar fi aflat în lipsa acelei clauze, adică să nu datoreze nimic avocatului.
Hotărârea Curții în cauza C-395/21 a venit joia aceasta și răspunde în mod afirmativ unora dintre întrebările puse de judecătorul lituanian.
O dată, CJUE a precizat că noțiunea din directivă de „obiect principal al contractului” include o clauză care stabilește obligația mandantului de a plăti onorariile avocatului și indică tariful acestora. Astfel, o clauză dintr-un contract de prestări de servicii juridice încheiat între un avocat și un consumator prin care se stabilește prețul serviciilor furnizate pe baza unui tarif orar se circumscrie acestei noțiuni.
Între altele, CJUE a spus că în astfel de clauze privind tariful ar trebui cuprinse indicații care să permită consumatorului să aprecieze costul total aproximativ al serviciilor juridice ce urmează a fi prestate. „Aceste indicații ar putea consta într-o estimare a numărului previzibil sau minim de ore necesare pentru prestarea unui anumit serviciu sau în obligația de a trimite, la intervale rezonabile, facturi sau rapoarte periodice care să indice numărul de ore de muncă efectuate”, potrivit CJUE, care arată că aprecierea finală rămâne însă a instanței naționale.
„Curtea constată că nu îndeplinește cerința de redactare clară și inteligibilă, în sensul dreptului Uniunii, o clauză dintr-un contract de prestări de servicii juridice încheiat între un avocat și un consumator prin care se stabilește prețul acestor servicii pe baza unui tarif orar, fără să se comunice consumatorului, înainte de încheierea contractului, informații care să îi permită să ia decizia cu prudență și în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește consecințele economice pe care le are încheierea acestui contract”, scrie Curtea.
Dacă o atare clauză poate fi considerată abuzivă depinde de o apreciere globală însă, nu doar de lipsa de transparență a acesteia. Dar dacă judecătorul național îi pune „ștampila” de clauză abuzivă, judecătorul trebuie să o înlăture de la aplicare. „În cazul în care, în aplicarea dispozițiilor relevante ale dreptului intern, contractul de prestări de servicii juridice nu pot continua să existe după eliminarea clauzei privind prețul, Directiva 93/13 nu se opune invalidării acestuia, chiar dacă acest lucru conduce la situația ca profesionistul să nu primească nicio remunerație pentru serviciile sale. Totuși, instanța de trimitere are la dispoziție posibilitatea excepțională de a înlocui o clauză abuzivă anulată cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv dacă invalidarea contractului în ansamblu ar expune consumatorul unor consecințe deosebit de prejudiciabile”.
Dreptul Uniunii se opune ca instanța națională să înlocuiască clauza abuzivă anulată cu o estimare judiciară a nivelului remunerației datorate pentru serviciile prestate însă.