Programul de muncă individualizat nu poate fi și imprevizibil

Modificările aduse în ultimul trimestru Codului muncii au confirmat predictibilitatea care trebui să guverneze relațiile de muncă, inclusiv în cazul programului de muncă, aceste aspecte fiind în concordanță cu dreptul oricărui salariat de a încheia contracte de muncă cu mai mulți angajatori (în mod evident, fără suprapunerea programului de lucru).

Art. 118 din Codul muncii prevede atât dreptul angajatorului de a stabili un program individualizat de muncă, cât și dreptul oricărui salariat de a solicita stabilirea unui astfel de program, însă la bază rămâne acordul de voință al părților.

Angajatorul ar putea stabili astfel de programe individualizate de muncă, cu precizarea că salariatul vizat trebui să-și exprime acordul; orice salariat ar putea să solicite acest lucru angajatorului său, iar acesta ar putea să refuze, însă numai în cazul în care există motive justificate, acestea fiind comunicate în scris salariatului în cel mult cinci zile din momentul solicitării. 

Programul individualizat reprezintă un mod flexibil de organizare a timpului de muncă, flexibilitatea fiind, la rândul ei, definită ca fiind o adaptare a programului de lucru prin utilizarea uneia sau a mai multor variante de executare a contractului de muncă, inclusiv telemuncă și hibrid.

Pe lângă salariații care-și desfășoară activitatea la domiciliu și pentru care Codul muncii precizează explicit că-și stabilesc singuri programul de lucru, pentru celelalte categorii de salariați avem, indirect, aceeași regulă a predictibilității, în unele situații fiind chiar „mai evidentă”. 

Astfel, pentru telsalariați avem o precizare clară privind modul în care se organizează programul de muncă, fiind necesar acordul părților, potrivit art. 4 alin (1) din Legea 81/2018.

În cazul salariaților încadrați cu timp parțial, pe lângă precizarea expresă privind interdicția de a presta muncă suplimentară, deci, imposibilitatea depășirii timpului de muncă zilnic, săptămânal sau lunar, după caz, Codul muncii impune stabilirea și includerea în contractul individual de muncă cu timp parțial a condițiilor în care se poate modifica programul de lucru.

Pentru ultima categorie, cea a salariaților care își desfășoară activitatea într-un loc de muncă fix și organizat de către angajator, avem două situații posibile, una în care programul de muncă este dependent de acordul părților și una în care, deși avem o condiție privind acest acord, este luată în calcul predictibilitatea și consultarea și informarea salariaților, dar și posibilitatea contestării unei eventuale decizii prin care unui salariat îi sunt încălcate drepturile.

Prima situație este legată de programul individualizat care poate fi stabilit atât la inițiativa angajatorului, cât și la cea a salariatului, cu sublinierea faptului că angajatorul ar putea refuza justificat și cu motivarea în scris a acestui refuz.

Practic, în momentul în care părțile, de comun acord, au stabilit un program individualizat, modificarea sa este posibilă în aceleași condiții, deci tot de comun acord.

În cea de-a doua situație, deși în modelul-cadru al contractului individual de muncă este precizat faptul că programul de lucru se poate modifica, acest lucru este posibil în condițiile prevăzute în regulamentul intern sau în contractul colectiv de muncă, adică tot prin negociere sau cel puțin cu consultarea salariaților.

Programul de muncă individualizat este, în principiu, o excepție de la regula generală a repartizării timpului de muncă în cadrul săptămânii, iar în acest caz trebuie specificat expres în contractul individual de muncă, oricare ar fi tipul sau felul contractului.

În nicio situație legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca programul de muncă să fie unul imprevizibil, ci a accentuat varianta acordului celor două părți în această privința, iar în ultima variantă, cea a stabilirii sale prin regulament intern, sunt incidente dispozițiile privind consultarea colectivă a salariaților și cele privind modul de contestare a dispozițiilor acestuia.