Noua propunere legislativă vizează digitalizarea activităţilor de instruire a lucrătorilor efectuate în procesul de muncă, având un spectru mai larg de aplicare decât propunerea inițială, a aproximativ acelorași parlamentari, pe care au retras-o din dezbatere la final de martie (aceea se referea la un registru în care să apară instructajele cerute de legea SSM, unele certificate medicale și instructajele pe domeniul Legii 307/2006).
În mare, parlamentarii care semnează noua propunere au în vedere înființarea unui registru electronic, ținut de Inspecția Muncii, în care angajatorii privați și publici să treacă toate instruirile pe care legea îi obligă să le facă pentru angajații lor - domeniile vizate sunt:
a. SSM;
b. situaţii de urgenţă: prevenirea şi stingerea incendiilor, protecţie civilă;
c. paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor;
d. protecţia mediului;
e. prelucrarea datelor cu caracter personal;
f. alte domenii în care angajatorul are obligaţia legală de instruire a lucrătorilor.
Angajatorii ar avea obligația de a transmite datele în registru în ziua efectuării lor, dovada instruirii trebuind să fie semnată electronic, dar nu neapărat cu semnătură electronică avansată ori calificată.
„Registrul Instruirilor Lucrătorilor va permite angajatorilor să introducă următoarele categorii de date, fără a avea caracter limitativ:
a. Datele de identificare ale angajatorului persoană fizică sau juridică de drept privat, respectiv instituţie/autoritate publică/altă entitate juridică care are responsabilităţi de instruire a lucrătorilor potrivit legii, cum arfi: denumire, cod unic de identificare - CUI, codul de identificare fiscală - GIF, sediul social şi numele şi prenumele reprezentantului legal > pentru persoanele juridice, respectiv: numele, prenumele, codul numeric personal - CNP, domiciliul - pentru persoanele fizice;
b. Datele de identificare ale lucrătorilor, cum ar fi: numele, prenumele, codul numeric personal - CNP, cetăţenia şi ţara de provenienţă - Uniunea Europeană - UE, non-UE, Spaţiul Economic European - SEE;
c. Tematica de instruire;
d. Datele referitoare la instruire;
e. Materialele de informare si instruire;
f. Riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă”, prevede propunerea.
Dacă va trece de votul senatorilor și al deputaților, implementarea registrului ar trebui să se facă destul de repede, în câteva luni de la publicarea legii. Inițiatorii estimează un cost total de implementare de 350.000 de lei, care „ar reprezenta un preț foarte mic în comparație cu beneficiile care le-ar aduce”, banii trebuind luați din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, potrivit semnatarilor propunerii.
Atenție! Propunerea legislativă trebuie dezbăută și votată în Parlament, aprobată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial pentru a produce efecte.
Comentarii articol (1)