Amnistia fiscală vizează reîncadrările aferente tichetelor cadou acordate de terți în perioada 26 mai 2006 - 31 decembrie 2020 și acoperă atât contribuabilii care au plătit sumele suplimentare stabilite de ANAF prin decizie de impunere, cât și contribuabilii care nu le-au plătit încă.
În ambele cazuri, însă, amnistia trebuie pusă în aplicare printr-o procedură stabilită prin ordin al ANAF. Deși procedura trebuia emisă astă-primăvară, aceasta a apărut abia acum în Monitorul Oficial, potrivit Ordinului ANAF 906/2023, care se aplică din 28 iunie 2023. Actul cuprinde informații despre cum se solicită sumele, cum se dau efectiv banii înapoi și cum se emit la nivelul ANAF deciziile de anulare a datoriilor fiscale.
Iată principalele idei ce reies din procedura publicată de ANAF:
- fiecare structură de inspecție fiscală sau antifraudă trebuie să identifice controalele în urma cărora au fost emise și comunicate decizii de impunere cu sume suplimentare de plată vizate de amnistia fiscală; deciziile de impunere sunt analizate pentru a vedea dacă sunt, într-adevăr, acoperite de amnistie (total sau parțial); se întocmește o listă cu datoriile fiscale (principalul și accesoriile aferente) ce trebuie anulate; apoi, se emit deciziile de anulare a obligațiilor fiscale, acestea fiind comunicate contribuabililor vizați;
- deciziile de impunere emise și necomunicate nu se mai comunică, iar datoriile fiscale nu sunt trecute în evidența contribuabililor; controalele care încă sunt în derulare pentru datorii fiscale vizate de amnistie sunt oprite;
- teoretic, autoritățile se ocupă din oficiu de identificarea datoriilor fiscale vizate de amnistie și de anularea lor, însă procedura prevede că firmele pot, totuși, să trimită o cerere de anulare (modelul este anexat la ordin); după ce se fac verificările necesare, organele fiscale emit deciziile de anulare și le comunică solicitanților;
- listele beneficiarilor amnistiei sunt transmise și persoanelor care trebuie să le aibă în vedere în procedura de soluționare a contestațiilor administrative sau judiciare, acolo unde este cazul;
- contribuabilii care au apucat să stingă datoriile fiscale vizate de amnistie pot depune o cerere pentru a obține rambursarea sumelor (modelul este anexat la ordin), deoarece acestea nu se restituie din oficiu; restituirile se fac în conformitate cu prevederile articolului 168 din Codul de procedură fiscală și cu prevederile procedurii speciale din Ordinul Finanțelor 1.899/2004; banii se restituie fie în contul bancar indicat de contribuabil, fie în numerar (la ghișeul unei unități a trezoreriei).
Comentarii articol (0)