Dincolo de vânzările de bunuri și de prestările de servicii personale intermediate de platformele digitale, raportarea DAC7 acoperă și anumite închirieri făcute prin acest tip de intermediar. Conform ordonanței, vorbim de „închirierea de bunuri imobile, inclusiv rezidențiale și comerciale, precum și de orice alte bunuri imobile și spații de parcare”, dar și de „închirierea oricărui mijloc de transport”.
Prin urmare, activitatea persoanelor fizice și juridice care dau spre închiriere asemenea bunuri prin intermediul platformelor online va fi raportată anual, de acele platforme, la ANAF. Asta indiferent dacă cei care închiriază bunuri sunt de acord sau nu cu raportarea DAC7.
„Dacă un Vânzător desfășoară o Activitate Relevantă care implică închirierea de bunuri imobile situate în România sau într-un alt stat membru, Operatorul de platformă care are obligația de raportare colectează adresa fiecărui Bun Imobil Listat și, dacă a fost emis, numărul cărții funciare respective sau echivalentul acestuia prevăzut de normele legale în vigoare din România sau de dreptul intern al statului membru în care se află.
Dacă un Operator de platformă care are obligația de raportare a facilitat peste 2.000 de Activități Relevante prin închirierea unui Bun Imobil Listat (toate unitățile bunului imobil situate la aceeași adresă fizică, deținute de același proprietar și oferite spre închiriere pe o platformă de către același vânzător - n. red.) pentru același Vânzător care este o Entitate (persoanele juridice, printre altele - n. red.), Operatorul de platformă care are obligația de raportare colectează documente justificative, date sau informații conform cărora Bunul Imobil Listat este deținut de același proprietar”, scrie în noua ordonanță dată de Executiv.
Potrivit regulilor stabilite pentru noua raportare la ANAF, informațiile care urmează a fi transmise anual pentru cei care se ocupă cu închirierea de bunuri imobile sunt:
- pentru persoanele fizice: prenumele și numele; adresa principală; orice NIF (număr de identificare fiscală), inclusiv fiecare stat membru al UE emitent, și, în absența unui NIF, locul nașterii; codul de TVA, dacă există; data nașterii;
- pentru persoanele juridice: denumirea juridică; adresa principală; orice NIF, inclusiv fiecare stat membru al UE emitent; codul de TVA; numărul de înregistrare în Registrul Comerțului; existența oricărui sediu permanent prin care se realizează activități relevante în România sau în oricare alt stat membru al UE, dacă informația este disponibilă, indicând fiecare stat membru în care este situat un astfel de sediu permanent;
- numărul pentru identificarea contului financiar (numărul sau referința unic/ă de identificare a contului bancar sau a unui alt cont de servicii de plată similar în care este plătită sau creditată contraprestația), dacă e cazul; iar în cazul în care este diferit de numele persoanei fizice/juridice raportabile, pe lângă numărul pentru identificarea contului financiar, numele titularului contului financiar în care se plătește sau se creditează contraprestația, dacă e cazul;
- fiecare stat membru al UE în care persoana fizică/juridică raportabilă are rezidență, inclusiv rezidența fiscală din România, dacă este cazul;
- adresa fiecărui bun imobil listat și numărul cărții funciare respective sau echivalentul acestuia în temeiul normelor legale în vigoare sau în temeiul dreptului intern al statului membru al UE în care se află bunul imobil respectiv, dacă este disponibil;
- contraprestația totală plătită sau creditată în fiecare trimestru al perioadei anuale de raportare și numărul de închirieri corespunzător fiecărui bun imobil listat;
- orice onorarii, comisioane sau taxe reținute sau percepute de operatorul platformei digitale în fiecare trimestru al perioadei anuale de raportare;
- dacă este disponibil, numărul de zile pentru care a fost închiriat fiecare bun imobil listat în timpul perioadei anuale de raportare și tipul fiecărui bun imobil listat.
Comentarii articol (0)