Ordinul ministrului muncii nr. 798/2023 privind procedura de încadrare în sectoarele de negociere colectivă a unităților definite conform art. 1 pct. 21 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social a apărut azi în Monitorul Oficial și vine ca urmare a hotărârii prin care a fost recent realizată extinderea numărului de sectoare de activitate de negociere colectivă (de la 30 la 58, mai exact).
„Încadrarea în sectorul de negociere colectivă solicitat se efectuează pe perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă, respectiv de la data înregistrării cererii, și se prelungește de drept dacă nu există o altă solicitare a angajatorului respectiv”, scrie, mai exact, în noul ordin.
Opțiunea de încadrare într-un sector sau altul se va face printr-o cerere de încadrare (al cărei model e anexat ordinului și care va fi publicat și pe site-ul Ministerului Muncii) și care va trebui depusă de către reprezentantul unității în format letric, la registratura ministerului sau se va transmite prin poșta electronică, la adresa cds@mmuncii.gov.ro, alături de:
- o împuternicire semnată de angajator/patron, în cazul în care persoana care solicită publicarea este alta decât reprezentantul legal al angajatorului/patronului;
- o copie după actul de identitate al reprezentantului legal al angajatorului/patronului sau, după caz, al persoanei împuternicite de către acesta, după caz;
- o copie după certificatul de înmatriculare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/ certificatul de înregistrare fiscală;
- o copie după actul de înființare sau actul constitutiv/statutul Beneficiarului, din care să rezulte codurile CAEN aferente domeniilor de activitate economică prevăzute în HG nr. 171/2023;
- o declarație pe propria răspundere prin care se atestă calitatea de reprezentant legal al angajatorului/patronului sau, după caz, de împuternicit al acestuia, în cazul în care documentele de mai sus se transmit prin e-mail.
Negocierea colectivă la nivelul sectoarelor de activitate ar trebui să fie mai ușor de realizat ca urmare a noilor reguli adoptate prin hotărâre a Guvernului - comentarii pe acest subiect, aici.