Reprezentanții angajaților nu sunt în niciun caz desemnați de angajatori - legea însăși interzice imixtiunea acestora din urmă în procesul de alegere a reprezentanților. Practica ne arată însă că nici măcar acolo legea e cât se poate de clară angajatorii nu dau atenție normelor. Citește articolul
Obligația de a negocia colectiv se aplică tuturor angajatorilor care au cel puțin zece angajați. Pentru că suntem la început de an, merită amintit că și dacă negocierile au eșuat anul trecut, ele trebuie reluate la un moment dat pentru a răspunde cerințelor Legii dialogului social. Citește articolul
Vestea că negocierile colective sunt obligatorii în toate unitățile, cu excepția celor încadrate în categoria „micro” din punct de vedere al numărului de salariați, adică au sub 10 salariați, a generat o serie de discuții, centrate în principal pe „cum să înregistrez mai repede un contract colectiv ca să nu am probleme cu ITM-ul?”, însă înțelegerea rostului acestui contract colectiv (CCM) înlătură orice suspiciune. Citește articolul
Cu siguranță mai mult decât se tem de eventualele amenzi, angajatorii se tem să demareze discuțiile pentru contractele colective de muncă (CCM) pentru că se tem de dialogul social, e de părere un specialist. La refuzul angajatorilor pentru dialog social mai contribuie însă și o lege care nu e tocmai ușor de deslușit de către nespecialiști. Citește articolul
Deși multe negocieri demarate de angajatori nu reușesc să se concretizeze nici măcar într-o primă ședință de negociere, cu atât mai puțin într-un acord pentru încheierea unui contract, obligația de a iniția negocierile colective există și ele pot fi inițiate de oricare dintre părți. Desigur, dacă nu sunt inițiate niciodată de angajator, acesta poate fi amendat. Legea dialogului social a primit săptămâna trecută multe modificări, unele dintre ele vizând inclusiv aspecte ce țin de negocierea la nivel de unitate. Citește articolul
Clauzele contractelor colective de muncă (CCM) ce sunt contrare legilor în vigoare sunt nule de drept, stabilește legea, dar asupra nulității nu se poate pronunța decât instanța. Ca atare, practica unor inspectori de a se pronunța pe conținutul contractelor aduse spre înregistrare și de a respinge ceea ce aceștia consideră ca fiind un conținut lacunar sau chiar contrar legii este abuzivă. Citește articolul
Legea nu distinge între angajații pe perioadă determinată sau cei pe perioadă nedeterminată atunci când impune obligația de a negocia colectiv. Astfel, chiar dacă un angajator atinge sau depășește numărul de zece angajați doar sezonier, la momentul respectiv „dobândește” și obligația de a iniția negocierile. Citește articolul
Încadrarea în sectorul de negociere colectivă se va putea face, de către cei interesați, printr-o cerere specială, depusă fizic la registratura Ministerului Muncii sau electronic, alături de mai multe dovezi privind persoana deponentului și activitatea efectiv prestată de solicitant. Procedura pentru încadrarea într-un sector de negociere sau altul a fost azi oficializată. Citește articolul
Clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă, prevede Codul muncii. Dar dacă se întâmplă invers: la nivelul unității a fost negociat un contract colectiv de muncă ce prevede drepturi inferioare celor deja stabilite în urma negocierilor individuale, dintre angajator și unii angajați? De pildă, în contractele individuale sunt prevăzute mai multe zile de concediu de odihnă anual decât minimul prevăzut de lege, iar în contractul colectiv e prevăzut minimul din lege sau o zi, două în plus - drepturi inferioare, practic. Citește articolul
Negocierea colectivă la nivelul sectoarelor de activitate ar trebui să fie mai ușor de realizat ca urmare a noilor reguli adoptate prin hotărâre a Guvernului și, astfel, dialogul social își poate atinge obiectivul, o mai bună reglementare a relațiilor de muncă și diminuarea concurenței neloiale. Citește articolul