CEDO: Nemotivarea refuzului instanței de ultim grad cu privire la trimiterea unor întrebări preliminare la CJUE reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil

În speța ajunsă în atenția CEDO (Georgiou c. Grecia), un fost președinte al autorității elene de statistică a fost urmărit penal și trimis în judecată pentru că a trimis Eurostat anumite date pentru care ar fi trebuit să obțină mai întâi autorizare de la membrii unui comitet din cadrul autorității de statistică.

În apărarea sa, fostul conducător al autorității a susținut că a acționat conform unui principiu statuat intr-un cod european de practică, principiu ce îi dădea responsabilitate exclusivă în a face publice acele date, contrar prevederilor stabilite la nivel intern. În apel, acesta a fost condamnat penal.

În fața Curții de Casație însă, acesta a cerut să se adreseze CJUE o întrebare preliminară cu privire la interpretarea acelui principiu din dreptul Uniunii pe care l-a invocat în apărarea sa, dar solicitarea sa a rămas în zadar.

Ajungând la CEDO, reclamantul a susținut că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil deoarece Curtea de Casație din Grecia a refuzat în mod nejustificat să trimită o cerere pentru o decizie preliminară la CJUE. Mai mult, dincolo de lipsa justificărilor, Curtea de Casație nici nu a făcut mențiune de cererea reclamantului în acel proces - mai simplu spus, cererea sa a fost ignorată complet. 

Decizia CEDO

S-a mai spus deja, cu altă ocazie, că respectarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, îl obligă pe judecătorul național să își motiveze refuzul de a trimite CJUE o cerere pentru o decizie preliminară. 

Or, în speța de față, refuzul Curții de Casație din Grecia a fost nemotivat, iar cererea persoanei din proces a fost ignorată. 

Conform CEDO, aplicarea art. 267 din Tratatul privind funcționarea UE, când solicitarea privind procedura preliminară intervine în fața unei instanțe de ultim rang, în sensul că nu mai există cale de atac după, presupune neapărat ca refuzul instanței să fie motivat. 

Ca atare, CEDO a concluzionat că instanța națională nu și-a îndeplinit obligația, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil al condamnatului. 

Pe scurt, despre procedura întrebărilor preliminare

CJUE colaborează cu instanţele judecătoreşti din statele membre la Uniunii, adică instanţele de drept comun în materia dreptului UE. Pentru a asigura o aplicare efectivă şi omogenă a legislaţiei UE şi pentru a evita orice interpretare divergentă, instanţele naţionale pot şi uneori chiar trebuie să se adreseze CJUE solicitându-i să clarifice un aspect privind interpretarea dreptului Uniunii, în scopul de a le permite, de exemplu, să verifice conformitatea legislaţiei naţionale cu dreptul UE. Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare poate de asemenea avea ca obiect controlul validităţii unui act de dreptul Uniunii.

Dar tot prin intermediul cererilor de pronunţare a unei hotărâri preliminare, fiecare cetăţean european poate să obţină clarificarea normelor UE care îl privesc. Într-adevăr, cu toate că această cerere nu poate fi formulată decât de o instanţă judecătorească naţională, toate părţile din procedura din fața instanței, statele membre şi instituţiile Uniunii pot participa la procedura iniţiată la Curtea de Justiţie. Mai multe despre funcționarea CJUE, aici. 

Așadar, competența Curții de a se pronunța cu titlu preliminar cu privire la interpretarea sau la validitatea dreptului UE se exercită la inițiativa exclusivă a instanțelor naționale, indiferent de împrejurarea dacă părțile din litigiul principal și-au exprimat sau nu dorința cu privire la o sesizare a Curții. Practic, decizia de a formula întrebările preliminare aparține judecătorilor naționali. 

O trimitere preliminară se poate dovedi deosebit de utilă în special atunci când se ridică în fața instanței naționale o nouă chestiune de interpretare care prezintă un interes general pentru aplicarea uniformă a dreptului Uniunii sau atunci când jurisprudența existentă nu pare să furnizeze clarificarea necesară într-un cadru juridic sau factual inedit, potrivit Recomandărilor adresate instanțelor naționale referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare.

Instanţa naţională adresează CJUE întrebările preliminare, în general, sub forma unor decizii jurisdicţionale, în conformitate cu normele naţionale de procedură. 

O instanță națională poate adresa Curții o cerere de decizie preliminară de îndată ce constată că, pentru a soluționa cauza cu care a fost învestită, este necesară o decizie asupra interpretării sau a validității dreptului Uniunii. Instanța națională este astfel cea mai în măsură să aprecieze în ce etapă a procedurii naționale se impune adresarea respectivei cereri.

În România: Conform Codului de procedură civilă, judecata se suspendă de drept în cazul în care instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare adresată CJUE. 

În concluzie:

• cererea adresată CJUE trebuie să se refere la interpretarea sau validitatea legislației UE; aceasta nu trebuie să vizeze interpretarea legislației naționale și nici aspecte de fapt invocate în cadrul cauzei principale;
• cererea trebuie trimisă de îndată ce este clar că este necesară o decizie a CJUE pentru ca instanța națională să pronunțe o hotărâre și atunci când instanța este în măsură să definească cu suficientă precizie cadrul juridic și factual al cauzei și problemele juridice pe care aceasta le ridică.