1 aprilie
Creșteri la valorile unor sume ce pot fi acordate de angajatori. Începând cu luna aprilie, cresc diurnele bugetarilor la delegarea sau detașarea în țară și, automat, diurnele netaxabile ce pot fi date de angajatori. Totodată, avem schimbări la valorile unor tichete pentru salariați - tichetul de creșă crește la 600 de lei, iar tichetele culturale cresc la 200 de lei/lună și 400 de lei/eveniment.Din aprilie se poate distribui profitul din primul trimestru din 2023. Primul trimestru al anului se încheie, ceea ce înseamnă că firmele care au înregistrat profit în perioada ianuarie - martie pot începe demersurile necesare împărțirii dividendelor interimare. Atenție, însă, pentru că de-acum se aplică un impozit mai mare față de anul trecut pentru dividende - 8% în loc de 5%.
14 - 17 aprilie
Minivacanță pentru salariați și bugetari. În acea perioadă urmează sărbătorile pascale creștin-ortodoxe (Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște), astfel că angajatorii trebuie să dea liber salariaților, dacă nu vor să riște amenzi de la inspectorii muncii. Dacă munca trebuie să continue în acele zile, salariații trebuie să primească compensațiile legale prevăzute de Codul muncii, altfel iar există un risc de amendare.25 aprilie
Impozitul micro și impozitul pe profit pentru primul trimestru din an. Plătitorii de impozit micro trebuie să-și declare trimestrial impozitul aferent veniturilor obținute, conform Codului fiscal, iar pentru primul trimestru al anului, declararea și plata se fac până la data de 25 aprilie. Același termen e valabil pentru plătitorii de impozit pe profit care au optat pentru calculul, declararea și plata impozitului pe profit anual cu plăți anticipate trimestriale.30 aprilie
Publicarea listei albe și a listei negre pentru primul trimestru. Obligația de a publica trimestrial lista albă a contribuabililor corecți a fost introdusă în cursul anului trecut în Codul de procedură fiscală. Astfel, situația pentru primul trimestru din an trebuie să apară până la 30 aprilie. Concomitent, la aceeași dată trebuie să apară și lista neagră a contribuabililor cu datorii în primul trimestru din an.Notă: Această sinteză este scrisă și publicată de obicei în preajma începutului de lună. Sunt șanse mari ca ulterior publicării să apară schimbări la chestiunile incluse în sinteză (de exemplu, amânări de termene sau prelungiri de perioade) sau să apară chestiuni care nu erau prevăzute de redacție la începutul lunii (de exemplu, prevederi stabilite prin legi sau ordonanțe noi).