Una dintre întrebările adresate de cei care urmează să fie aleși sau au fost aleși reprezentanți ai salariaților este dacă munca lor ca atare reprezintă un câștig salarial. Desigur, reprezentanții salariaților sunt plătiți pentru munca lor, însă munca lor trebuie să fie realizată în interiorul orelor de program, ca parte din activitatea acestora, iar nu prin prelungirea programului astfel încât, culmea, tocmai reprezentantul salariaților, ales să le promoveze interesele, să ajungă să și le ignore pe ale sale și să facă muncă suplimentară.
„Pentru reprezentanţii angajaţilor/lucrătorilor, numărul de ore în cadrul programului normal de lucru, destinat în vederea îndeplinirii mandatului pe care l-au primit, se stabileşte prin contractul/acordul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin negociere directă cu conducerea unităţii, respectiv prin negociere directă cu conducerea unităţii”, stabilește Legea dialogului social.
Răspunsul la întrebare este, așadar, că angajații aleși ca reprezentanți sunt plătiți pentru munca lor, dar nu printr-o sumă suplimentară adăugată remunerației lor contractuale.
„Dacă erau ore în timpul liber, nu mai scria în lege că sunt ore în cadrul programului, destinate îndeplinirii mandatului (...) ca angajator nu te poți aștepta să pregătești 100 de pagini de regulament intern și să le ceri reprezentanților să vină cu un punct de vedere în trei zile, iar ei să lucreze ore suplimentare pentru asta - i-ai împiedicat astfel să-și exercite rolul de reprezentanți”, a precizat, cu ocazia unei conferințe recente organizate de avocatnet.ro pe impactul noii legi a dialogului social, Anca Iulia Zegrean - Partener, Coordonatorul practicii de Dreptul Muncii, Biriș Goran SPARL. Aceasta a sugerat faptul că munca pe care trebuie să o facă uneori reprezentanții este una destul de complexă, astfel că e necesară oferirea timpului necesar pentru ca reprezentanții să-și îndeplinească sarcinile în virtutea mandatului oferit.
Practic, este obligația angajatorului să-i ofere reprezentantului salariaților, în timpul său normal de muncă, posibilitatea să se ocupe și de sarcinile aferente acestei calități - care, cu siguranță, nu sunt unele curente. Asta ar putea însemna inclusiv degrevarea sa, măcar din când în când, de anumite sarcini pentru a putea să se ocupe și de sarcinile de reprezentant.
Comentarii articol (0)