Comisia Europeană nu prelungeşte măsurile de sprijin pentru preţurile la energie
Comisia Europeană a anunţat luni că a decis să nu prelungească măsurile de sprijin pentru energie, introduse anul trecut pentru a contracara scumpirile provocate de explozia preţurilor la petrol şi gaze, în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
„Comisia Europeană confirmă că nu va propune o prelungire a acestor măsuri de criză” - printre acestea aflându-se măsuri de reducere a cererii de energie electrică, plafoane de venituri pentru centralele electrice şi reguli de stabilire a preţurilor cu amănuntul, a precizat Bruxelles-ul, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Preţurile la electricitate au scăzut acum la mai puţin de 80 euro/MWh, în timp ce preţul gazelor s-a stabilizat, astfel încât majorarea preţurilor energiei electrice din 2022 este considerată „mai puţin probabilă să aibă loc în următoarea iarnă”, susţine CE.
De asemenea, unele aspecte ale măsurilor de sprijin pentru preţurile la energie sunt incluse în propunerile CE pe termen mai lung de ajustări structurale ale pieţei de electricitate.
Podul de la Brăila ar urma să fie deschis pe 27 iunie, după un an și jumătate de întârzieri
Podul peste Dunăre de la Brăila, cel mai mare pod suspendat din România și al treilea din Europa, ar urma să fie inaugurat pe 27 iunie pe varianta Măcin, după un an și jumătate de întârzieri. A doua variantă, Jijila, ar urma să fie deschisă mai târziu.
"Presăm și ajutăm antreprenorul, în așa fel încât 27 iunie să fie data la care vom circula oficial pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați - Tulcea", a scris secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu pe Facebook la finalul săptămânii trecute, menționând că se toarnă 14.000 de tone de asfalt doar pe pod. Data de 27 iunie pentru inaugurarea pe varianta Măcin a fost avansată în trecut și de ministrul Sorin Grindeanu.
Termenul inițial de finalizare era decembrie 2021. A urmat o amânare pentru decembrie 2022, iar apoi o nouă amânare pentru vara pentru ruta scurtă - Măcin.
Lungimea podului suspendat este de 1.974 metri, iar lungimea drumului principal Brăila-Jijila este de 19 kilometri. Lungimea drumului de legătură cu DN 22 Smârdan-Măcin este 4,328 kilometri. Costul proiectului se ridică la 500 de milioane de euro.
Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril, luni, ca efect al anunțului Arabiei Saudite că va tăia producția cu încă un milion de barili pe zi începând cu luna iulie pentru a contracara tendințele macroeconomice care au dus la scăderi pe piața, relatează Reuters.
Cotați petrolului Brent a crescut cu 1,81 dolari, adică 2,4%, prețul fiind de 77,94 dolari per baril după ce vârful ajunsese la 78,73 dolari.
Cotația la US West Texas a urcat și ea cu 1,84 dolari, adică cu 2,6%, până la 73,58%. Vârful a ajuns la 75,06 dolari pe parcursul zilei.
Ambele au avut creșteri de pe 2%, vineri, după ce ministerul saudit al energiei a anunțat că producța va scădea până la 9 milioane de barili pe zi în iulie. În mai, ea era de 10 barili pe zi. Este vorba de cea mai mare scădere a producției din ultimii ani.
Această scădere voluntară a producției vien ca urmare a unui acord mai larg între OPEC și aliații săi, inclusiv Rusia, de a limita oferta înainte de intrarea în 2024. OPEC+ vrea ca prețurile să crească pentru a ajunge măcar dincolo de limita de 80 de dolari per baril.
OPEC+ extrage aproximativ 40% din cantitatea mondială de petrol. Organizația și-a redus producția cu un total de 3,66 milioane de barili pe zi, ceea ce reprezintă 3,6% din cererea mondială.
„Saudiții sunt mai determinați decât alți membri să se asigure că prețul ajunge peste 80 de dolari per baril, lucru esențial pentru ca guvernul de la Riad să-și echilibreze bugetul în acest an”, spune Suvro Sarka, șef pe sectorul energetic de la DBS Bank, citat de Reuters.
Comentarii articol (0)