În decembrie 2021, făceam cunoștință cu Directiva europeană 2.167/2021, cea care aduce un set unitar de reguli pentru activitatea de cumpărare și administrare a creditelor neperformante, necesare tocmai pentru că legislația recuperatorilor de creanțe este diferită în statele membre ale UE. Pentru că termenul de transpunere al acestei directive expira la finalul lui 2023, ANPC a venit la începutul verii trecute cu un proiect de lege pentru transpunerea acestei directive, pe care într-o formă ușor modificată, Ministerul Economiei l-a repus în dezbatere. De atunci însă nu s-a mai întâmplat nimic cu acesta.
Pe 28 februarie, Guvernul a adoptat un proiect de OUG cu același obiect, iar pe 7 martie OUG nr. 15/2024 privind administratorii de credite și cumpărătorii de credite, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind contractele de credit pentru consumatori a fost publicată în Monitorul Oficial - ordonanța va produce efecte în zece zile de la data publicării ordonanței, adică din 17 martie.
OUG privind administratorii de credite și cumpărătorii de credit definește cele două categorii astfel:
- administrator de credite înseamnă o persoană juridică care, în cadrul activității sale, în numele unui cumpărător de credite, administrează și execută drepturile și obligațiile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit neperformant sau a contractului de credit neperformant în sine și care desfășoară cel puțin una sau mai multe activități de administrare a creditelor (adică activități de recuperare a plăților restante, renegocieri cu debitorul, gestionarea plângerilor legate de drepturile unui creditor sau de creditul în sine sau informarea debitorilor);
- cumpărător de credite înseamnă orice persoană fizică autorizata sau juridică, alta decât o instituție de credit, care achiziționează drepturile unui creditor ce decurg dintr-un contract de credit neperformant sau contractul de credit neperformant în sine în cursul exercitării activității sale comerciale, de afaceri sau profesionale, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
Concret, noua ordonanță va cuprinde norme aplicabile administratorilor de credit care, acționând în numele unui cumpărător de credite, administrează drepturile unui creditor ce decurg dintr-un contract de credit neperformant emis de o instituție de credit stabilită în UE sau administrează contractul de credit neperformant în sine, precum și norme aplicabile cumpărătorilor de credite neperformante sau drepturilor ce decurg dintr-un credit neperformant emis de o instituție de credit din UE.
Noul act stabilește condițiile pentru autorizarea în România a administratorilor de credite, dar și faptul că administratorii de credite, atunci când desfășoară activități de administrare a creditelor pe teritoriul României, nu sunt autorizați să primească și să dețină fonduri de la debitori, riscând altfel o amendă între 10.000 - 40.000 de lei. Două cerințe importante sunt menționate aici:
- instituirea unor cadre solide de guvernanță și mecanisme adecvate de control intern, inclusiv proceduri contabile și de gestionare a riscurilor, care să asigure respectarea drepturilor debitorului și conformarea cu legislația care reglementează drepturile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit sau contractul de credit în sine, precum și cu prevederile GDPR;
- proceduri interne adecvate și specifice care să asigure înregistrarea și soluționarea plângerilor formulate de debitori,
Pentru nerespectarea vreuneia dintre aceste două cerințe, ordonanța prevede amenzi între 20.000 - 100.000 de lei și între 10.000 - 50.000 de lei.
Între altele, OUG 15/2024 reia un aspect foarte important cu privire la informarea debitorului despre cesiunea creditului său; cu alte cuvinte, că este dator altcuiva. Debitorul va trebui să primească informații despre data cesiunii, cine e cumpărătorul creditului, dacă e desemnat un administrator de credite și care sunt datele sale de contact, actele doveditoare privind autorizația sa, informații privind sumele datorate, în format detaliat, o declarație conform căreia se aplică aceleași norme ca și până la acel moment, dar și informații de contact pentru debitor, astfel încât acesta să știe cu cine poate vorbi în caz că are nelămuriri sau alte probleme legate de creditul său. Amenda pentru cei cărora le revenea obligația de a oferi aceste informații, din oficiu sau la cere, și nu au făcut-o, e prevăzută între 20.000 - 80.000 de lei.
De asemenea, în ordonanță sunt cuprinse și câteva reguli de respectat în relația cu debitorii de către cumpărătorii și administratorii de credite, cum ar fi:
- să acționeze cu bună-credință, să le ofere debitorilor informații care să nu fie înșelătoare, neclare sau false;
- să respecte și să protejeze informațiile personale și dreptul la viață privată al debitorilor;
- să comunice cu debitorii într-un mod care să nu constituie hărțuire, constrângere sau influență nejustificată.
OUG 15/2024 cuprinde elementele obligatorii ale unui contract de administrare a creditelor (încălcarea acestora se va amenda cu până la 100.000 de lei), condițiile în care se poate face externalizarea activității de către administratorii de credite (și pentru care administratorii care nu le respectă vor risca amenzi între 30.000 - 100.000 de lei), drepturile și obligațiile cumpărătorilor de credite, precum și condițiile în care se poate face cesiunea de către cumpărătorul de credite a drepturilor unui creditor ce decurg dintr-un contract de credit neperformant.
Majoritatea obligațiilor impuse prin această noua ordonanță sunt însoțite de amenzi de zeci de mii de lei. Pe lângă sancționarea faptelor, noul act normativ mai cuprinde și câteva reguli privind aplicarea sancțiunilor de către autoritățile competente: diferențierea în funcție de cât de gravă e fapta și cât a durat încălcarea, gradul de vinovăție, de cooperare cu autoritățile, dar și capacitatea financiară a celui vinovat sau dimensiunea pierderilor cauzate terților. Pentru cele mai multe fapte, ANPC este organul constatator și doar pentru două responsabilitatea aplicării amenzii revine BNR sau ANAF.
Modificarea condițiilor din contractele de credit
Ordonanța recent publicată se încheie cu unele completări ce ar trebui aduse OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și OUG nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile.
Astfel, creditorii vor fi obligați să comunice următoarele informații înainte de a modifica „termenele și condițiile contractului de credit”:
a) o descriere clară a modificărilor propuse, precizând dacă debitorul trebuie să își dea consimțământul sau dacă modificările sunt introduse prin efectul legii;
b) calendarul de punere în aplicare a modificărilor menționate la lit. a);
c) mijloacele de care dispune consumatorul pentru a depune o reclamație cu privire la modificările menționate la lit. a) ;
d) termenul în care trebuie formulată o astfel de reclamație;
e) denumirea și adresa autorității competente la care consumatorul poate depune reclamația.
„Creditorii au obligația de a avea politici și proceduri adecvate în virtutea cărora să depună eforturi pentru a aplica, dacă este cazul, o restructurare rezonabilă datorată dificultăților financiare înainte de a demara procedura de executare silită”, prevede OUG 15. Vorbim aici de refinanțări, prelungirea duratei contractului, modificarea tipului de contract, amânarea unor plăți, acceptarea unor plăți parțiale, conversii monetare, iertarea parțială de datorie ș.a..
În aceste cazuri, instituțiile de credit care nu-și informează corect debitorii și care nu aplică, atunci când e cazul, măsuri de restructurare rezonabilă a creditelor, vor putea fi amendate cu sume între 10.000 - 80.000 de lei.
În cazul în care drepturile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit sau contractul de credit în sine se cesionează unei părți terțe, consumatorul va avea dreptul să invoce împotriva cesionarului orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva creditorului inițial, inclusiv dreptul la compensare, mai prevede ordonanța. Nerespectarea acestui drept sau neinformarea consumatorului despre cesiune va fi amendată cu 30.000 - 100.000 de lei.
ANPC cere 200 de posturi pentru viitoarea structură dedicată Directivei 2167
Între altele, cu ocazia noii ordonanțe, ANPC arată că are nevoie de până la 200 de posturi suplimentare față de schema actuală, necesare pentru funcționarea structurii responsabile cu aplicarea viitoarei legi.
Noua structură din ANPC va trebui înființată apoi conform unei proceduri ce ar trebui să vină în maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.
Cât despre entitățile care actualmente desfășoară activități de administrare a creditelor în conformitate cu prevederile legale naționale (și care au țara de origine România), acestea vor putea să continue să o facă până la 29 iunie 2024 sau până la data la care obțin o autorizație în conformitate cu noua OUG.