Modificări importante pentru afaceri sau pe plan profesional
Ordinul 892/291/2023 al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale și al Institutului Național de Statistică privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 526 din 14 iunie 2023
- Ordinul a completat clasificarea ocupațiilor din România (COR) cu opt noi ocupații și a modificat două deja existente. Mai exact, pe lista ocupațiilor au apărut comerciant vânzător mărfuri nealimentare, director executiv cooperativă agricolă, dresor câini, inginer pentru inspecția și verificarea tehnică a cazanelor, instalațiilor de ridicat și recipientelor sub presiune, președinte cooperativă agricolă, profesor de limbi străine, specialist în lucrul cu părinții (parenting) și specialist sisteme de calificare. Totodată, ocupația „grădinar” a fost mutată în altă grupa de bază, iar ocupația „designer floral” a fost redenumită „designer florist”.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 14 iunie 2023.
Legea nr. 170/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe și cartofi, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 532 din 15 iunie 2023
- Actul normativ instituie o schemă de ajutor de stat destinată firmelor, PFA-urilor și cooperativelor ce produc și vând legume, fructe și cartofi, însă, pentru a se aplica, aceasta mai trebuie autorizată de Comisia Europeană, iar apoi trebuie să primească și norme metodologice din partea Guvernului. Concret, producătorii agricoli vor putea beneficia de un ajutor de până la 300.000 de euro anual, timp de trei ani.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 18 iunie 2023.
Regulamentul(UE) nr. 2023/1.113 al Parlamentului Eurpean și al Consiliului privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de anumite criptoactive și de modificare a Directivei (UE) 2015/849, publicat în Jurnalul Oficial al UE 9.6.2023
- Regulamentul european se va aplica direct în toate statele membre ale Uniunii, deci inclusiv în România, din 30 decembrie 2024 și vine cu o serie de măsuri de prevenire a spălării banilor care se referă inclusiv la tranzacțiile cu criptomonede prin intermediul prestatorilor de servicii dedicate. Astfel, din 2025, furnizorii de servicii de criptoactive vor trebui să se asigure că transferurile de monede virtuale sunt însoțite de informații despre cei care fac plăți și cei care le încasează, similar transferurilor de fonduri „clasice”. Asta înseamnă că tranzacțiile cu criptomonede nu se vor mai putea face în anonimat, cel puțin atunci când vine vorba de transferuri prin furnizori dedicați. Noile reguli nu acoperă și transferurile directe între persoane fizice (adică fără intermediari).
- Detalii aici.
- În vigoare de la 30 decembrie 2024.
Programul de guvernare 2023-2024, parte integrantă din Hotărârea Parlamentului nr. 22/2023 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 533 din 15 iunie 2023
- În programul de guvernare al cabinetului Ciolacu regăsim nenumărate dintre promisiunile și planurile cuprinse în programul anterior, tonul fiind unul destul de optimist pentru intervalul scurt de un an și jumătate de guvernare, timp în care în România peste 1,2 milioane de cetățeni români vor fi scoși din starea de deprivare materială și socială severă, vor fi demarate peste o mie de programe naționale în diverse domenii și vom fi trecut ultimii pași pentru aderarea la zona euro. Programul integral poate fi consultat la finele articolului.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 15 iunie 2023.
Modificări importante pe plan personal
Ordonanța de urgență nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 518 din 12 iunie 2023
- Potrivit acestei ordonanțe, care stabilește mai multe măsuri legate de salarizarea personalului din învățământul de stat, salariile personalului didactic și didactic auxiliar din școli și universități se va majora cu 1.300 de lei brut. Totodată, cadrele didactice aflate în acest an școlar în activitate vor primi, în toamnă, o primă de carieră didactică, în valoare netă de 1.500 de lei, iar personalul nedidactic va beneficia de o primă de carieră profesională, în valoare de 500 lei/ an şcolar, bani pe care să-i folosească pentru cursuri de pregătire profesională.
- Detalii aici și aici.
- În vigoare de la 12 iunie 2023.
Legea nr. 168/2023 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 521 din 13 iunie 2023
- Începând de vineri, 13 iunie, toți șoferii sunt obligați să folosească luminile de întâlnire (faza scurtă) și atunci când circulă, în timpul zilei, pe drumurile naționale sau pe cele județene, nu doar pe autostrăzi, drumuri expres sau europene, așa cum stabilea Codul rutier până la intrarea în vigoare a acestei legi.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 16 iunie 2023.
Hotărârea Guvernului nr. 541/2023 pentru aprobarea Metodologiei de emitere, distribuire și decontare a voucherelor destinate victimelor infracțiunii, pentru stabilirea cuantumului acestora, precum și a criteriilor de selectare a entităților publice și private înrolate în mecanismul de acordare și pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 515 din 12 iunie 2023
- Persoanele care au avut de suferit în urma unor acțiuni violente îndreptate împotriva lor pot primi, conform legii, o compensație financiară. Prin acest HG s-a stabilit ca victimele acestor infracțiuni să poată primi, sub formă de voucher, un avans din compensația financiară, destinat acoperirii nevoilor de moment, printre care și pentru asigurarea hranei, transportului sau medicamentelor. Ajutorul de urgență are valoarea de până la cinci salarii minime brute pe țară, iar sumele se vor primi în cel mult 72 de ore de la îndrumarea victimei către Serviciul pentru Sprijinirea Victimelor Infracțiunilor.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 12 iunie 2023.
Legea nr. 171/2023 pentru modificarea și completarea art. 226 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 532 din 15 iunie 2023
- Pornografia din răzbunare („revenge porn”, în engleză), un tip de pornografie care presupune divulgarea de materiale pornografice pentru a provoca suferință psihică unei persoane, va fi incriminată ca o faptă penală independentă, iar pedeapsa din Codul penal pentru această faptă va fi închisoarea de la șase luni la trei ani sau amenda penală. Urmărirea penală pentru faptele menţionate mai sus se pune în mişcare după depunerea unei plângeri din partea persoanei vătămate.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 18 iunie 2023.
Legea nr. 169/2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 521 din 13 iunie 2023
- În anumite situații, cum ar fi în cazul participării la acțiuni generate de calamități, pandemii sau revolte, printre altele, polițiștii de penitenciare vor putea primi următorul grad profesional, în mod excepțional, fără îndeplinirea condițiilor legale. Pe lângă această modificare, legea a mai introdus o condiție pe care trebuie să o îndeplinească o persoană pentru a putea deveni polițist de penitenciare. Mai precis, la condiția de a nu fi agenţi sau colaboratori ai organelor de securitate se adaugă și extensia “ca poliţie politică și nici nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii”.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 16 iunie 2023.
Comentarii articol (0)