ACCES GRATUIT
UPDATE: Pe actele de identitate va apărea și grupa sanguină. Propunerea a fost adoptată la Senat
Pe lângă datele ce apar în prezent pe actele de identitate, respectiv numele și prenumele titularului, sexul, cetățenia ori codul numeric personal, printre altele, va apărea atât grupa sanguină, cât și factorul Rh, potrivit unui proiect de lege ce a trecut azi de primul vot din Parlament, cel al senatorilor.
Articolul continuă mai jos
Proiectul legislativ vizează modificarea
OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, în sensul adăugării unor noi informații ce vor apărea pe actele de identitate.
Mai exact, atât pe cartea de identitate simplă, cât și pe cea electronică vor apărea, pe lângă datele din prezent,
grupa sanguină și factorul Rh.
În prezent, OUG 97/2005 stabilește că datele cu caracter personal înscrise pe
cartea de identitate simplă sunt:
- numele și prenumele titularului;
- sexul;
- cetățenia titularului;
- data nașterii titularului;
- semnătura olografă a titularului;
- imaginea facială a titularului;
- CNP-ul;
- adresa de domiciliu a titularului.
Pe de altă parte, potrivit ordonanței amintite, datele cu caracter personal care se înscriu pe
cartea electronică de identitate sunt cele din lista de mai sus, în format electronic fiind înscrise:
- datele din formatul tipărit;
- prenumele părinților titularului;
- locul nașterii titularului;
- certificate pentru autentificare sau semnătură electronică și, după caz, certificate pentru semnătură electronică calificată;
- datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.
Măsura este necesară, potrivit inițiatorilor, deoarece
“cunoașterea de către personalul medical a grupei sanguine și a factorului Rh este esențială nu numai pentru victimele accidentelor rutiere, ci și în cazul bolnavilor cu diferite afecţiuni care se prezintă sau sunt aduși la unitățile de primiri urgenţe în stare de inconștienţă/ imposibilitate de colaborare sau chiar fără aparținători”.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat în Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)