__________
ACTUALIZARE (05.12.2024): Guvernul a amânat amenzile pentru neraportarea transporturilor internaționale de mărfuri neriscante, dar numai pentru companiile cu certificare AEO. Amânarea inițială a fost pentru 1 ianuarie 2025, aceasta fiind prelungită apoi până la 31 martie 2025.
__________
Raportarea în e-Transport a transporturilor internaționale de bunuri neriscante a fost introdusă din 15 decembrie 2023, potrivit OUG 115/2023. Cu alte cuvinte, asta înseamnă că trebuie raportate atât transporturile internaționale de bunuri riscante, cât și transporturile internaționale de bunuri neriscante.
Însă Guvernul a lăsat o perioadă de adaptare de peste șase luni pentru contribuabili, astfel încât neraportarea transporturilor de bunuri fără risc va putea fi amendată abia din 1 iulie 2024. Până atunci, amenzile se pot aplica numai dacă vorbim de transporturi internaționale de bunuri riscante.
Sancțiunea constă, mai precis, într-o amendă între 10.000 și 50.000 lei în cazul persoanelor fizice sau o amendă între 20.000 și 100.000 lei în cazul persoanelor juridice, precum și în confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate.
Potrivit noii ordonanțe, în cazul transporturilor internaționale, obligația de raportare se aplică:
- destinatarului înscris în declarația vamală de import, respectiv expeditorului înscris în declarația vamală de export, în cazul bunurilor care fac obiectul operațiunilor de import sau export;
- beneficiarului din România, în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri;
- furnizorului din România, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri;
- depozitarului, în cazul bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri, cât și pentru bunurile încărcate după depozitare sau după formarea unui nou transport pe teritoriul național din una sau mai multe partide de bunuri.
- legume, plante, rădăcini și tuberculi, alimentare, care se încadrează la codurile NC de la 0701 la 0714;
- fructe comestibile; coji de citrice sau de pepeni, care se încadrează la codurile NC de la 0801 la 0814;
- băuturi, lichide alcoolice și oțet (sunt exceptate produsele accizabile care circulă în regim suspensiv de accize), care se încadrează la codurile NC de la 2201 la 2208;
- sare; sulf; pământuri și pietre; ipsos, var și ciment, care se încadrează la codurile NC 2505 și 2517;
- îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate, care se încadrează la codurile NC de la 6101 la 6117;
- îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate, care se încadrează la codurile NC de la 6201 la 6212 și la codurile NC de la 6214 la 6217;
- încălțăminte, ghetre și articole similare; părți ale acestor articole, care se încadrează la codurile NC de la 6401 la 6405;
- fontă, fier și oțel, care se încadrează la codurile NC 7213 și 7214.
„Având în vedere aspectele semnalate în Raportul anual al Comisiei Europene publicat în data de 24 octombrie 2023, cu privire la evoluția decalajului fiscal la TVA în statele membre ale Uniunii Europene, conform cărora România continuă să de situeze pe primul loc în ceea ce privește dimensiunea decalajului fiscal, coroborat cu anumite evaluări conform cărora o componentă semnificativă rezultă din slaba colectare a TVA aferentă tranzacțiilor cu bunuri de natură intracomunitară, se desprinde necesitatea implementării unor măsuri de monitorizare a tranzacțiilor de bunuri de natură intracomunitară și a tranzacțiilor desfășurate cu statele terțe prin modificarea conceptului de monitorizare a tranzacțiilor bunurilor cu risc fiscal ridicat prin extindera la conceptul monitorizării bunurilor care fac obiectul transporturilor rutiere internaționale. Măsura are în vedere faptul că, prin mecanismul de formare a obligațiilor fiscale aferente acestor tranzacții, TVA datorată bugetului de stat este fraudată indiferent de natura bunurilor tranzacționate”, au explicat inițiatorii măsurii.